Dică nu l-a schimbat pe Alibec din cauza accidentării: "Dacă nu face toată echipa presing, atunci ai probleme"
03.12.2017, 23:26VIDEO FCSB - Juventus București 4-0. Roș-albaștrii au câștigat mai greu decât o arată scorul în fața lanternei roșii din Liga 1, reușind să marcheze toate cele patru goluri în repriza secundă, după ce Dică a decis să-l schimbe pe Alibec. Deși a fost titular, vârful venit de la Astra nu a impresionat în primele 45 de minute și antrenorul a hotărât să-l înlocuiască.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Mutarea antrenorului a fost una extrem de inspirată. Florinel Coman a intrat în locul lui Alibec, iar Tănase a trecut vârf, poziție din care a marcat de două ori. Deși s-a crezut inițial că Alibec a fost schimbat din cauza unei accidentări, Dică a explicat la final că l-a înlocuit pe Alibec din considerente tactice.
"L-am schimbat pentru că mi-am dorit să joc cu Tănase vârf în a doua repriză, ca să fim mai agresivi în jumătatea adversă și să facem presing mai sus ca să putem să recuperăm mai mult. Dacă nu face toată echipa presing atunci ai probleme. Eu am decis la pauză să-l scot pe Denis și să-l introduc pe Coman, ca să rămână Tănase vârf. Pare că am făcut bine că l-am schimbat, dacă Tănase a marcat două goluri și am reușit să câștigăm cu 4-0. Nu l-am schimbat pe Alibec din cauza accidentării" a declarat la finalul partidei Nicolae Dică.
Tehnicianul roș-albaștrilor s-a declarat încântat de prestația echipei sale în a doua parte a meciului. Cu cele 3 puncte obținute în meciul din această seară, FCSB a revenit pe poziția secundă, ocupată până la ora jocului de CS U Craiova. Lider e CFR Cluj, care are în continuare 5 puncte în fața roș-albaștrilor.
"Nu am fost concentrați la finalizare și ne-a fost greu în prima repriză. Am fost însă agresivi și am reușit să marcăm 4 goluri. Mă bucură evoluția echipei din a doua repriză. Presiunea era mult mai mare pe noi pentru că CFR era la 8 puncte de noi și Craiova venise peste noi. Deocamdată nu am reușit absolunt nimic. Mai avem 3 meciuri de jucat până la finalul anului" a mai spus Dică.
Etichete: alibec , dica , dica alibec , fcsb juventus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...