Exclusiv Dezvăluiri de la Abu Dhabi. Cine este, de fapt, "șeicul" apărut la TV: "Ați mai auzit undeva de așa ceva?"
17.01.2020, 18:32Dinamo ar putea ajunge pe mâna familiei regale din Emiratele Arabe Unite, însă Cornel Dinu e sceptic în privința acestui lucru. "Mister" a discutat cu ambasadorul României la Abu Dhabi, Adrian Măcelaru, care i-a vorbit despre interesul șeicilor pentru Dinamo.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Conform lui Cornel Dinu, există un interes real din partea șeicilor: "Am vorbit la telefon cu domnul Adrian Măcelaru, care este ambasadorul nostru la Abu Dhabi, de vreo zece ani. Eram curios să aflu ce se întâmplă. Pot să vă spun că există un anumit interes. Nu vreau să mai dau nume, să spun cine aduce scrisori, cine intermediază. Domnul acela (n.r Tahnoon Nimer) este directorul trustului respectiv de investiții.
Patronii acestui fond de investiții, care au cumpărat Charlton Athletic, reprezintă o familie onorabilă de șeici din Arabia. Se interesează și de Dinamo. E o poveste, să vedem. În momentul în care vezi o propunere care începe cu 40.000 de euro, după care trece la 10 milioane... nici măcar râsul nu te mai pufnește. Ați mai auzit vreodată, în lume, de o asemenea tranzacție? <<Îți dau 40.000 de euro, după care vin cu 10 milioane>>. Sunt niște discuții, asta este cert", a spus Cornel Dinu, la Digi Sport, în cadrul emisiunii Fotbal Club.
Condițiile puse de arabi ca să cumpere Dinamo
Abu Dhabi Business Development este un grup care deține peste 60 de companii și are legături strânse cu diverse guverne ale lumii. Recent, a achiziționat gruparea britanică Charlton Athletic, din a treia ligă engleză, pentru 65 de milioane de euro.
Conform scrisorii deschise pe care familia regală a trimis-o lui Ionuț Negoiță, arabii vor să ia 92,3% dintre acțiunile lui Dinamo. Condițiile puse de Abu Dhabi Business Development pentru ca tranzacția să se realizeze sunt ca echipa lui Uhrin Jr. să rămână în Liga 1 în acest sezon și să obțină licența pentru sezonul 2020/2021.
Dinamo, aproape de play-out
Dinamo a pierdut ultimul meci al anului calendaristic, de la Botoșani, scor 1-0. Alexandru Cîmpanu a înscris unicul gol al partidei, în minutul 90, și a diminuat șansele ”câinilor” pentru un loc de play-off la finalul sezonului regular.
”Câinii” au nevoie de o minune pentru a se clasa în primele șase echipe ale campionatului. Aceștia au 28 de puncte și sunt la cinci puncte de Gaz Metan, ocupanta ultimului loc de play-off, care va încheia anul calendaristic acasă, cu Viitorul.
Liga 1 se va relua în 2020, pe 31 ianuarie, iar toate meciurile vor putea fi urmărite în direct pe Digi Sport 1, dar și pe digisport.ro, pentru abonații RCS/RDS.
Etichete: liga 1 , dinamo , cornel dinu , seici dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...