Video Despărțire emoționantă la Steaua! Adi Popa și-a luat "la revedere" de la colegi
27.01.2017, 21:16Steaua a rămas fără cel mai constant jucător din ultimii ani. Adi Popa s-a transferat la Reading, după 4 ani și jumătate petrecuți la echipa sa de suflet. Mijlocașul a semnat un contract pe 3 ani și jumătate cu englezii și va avea un salariu de 825.000 de euro. Jucătorul de 28 de ani ar putea câștiga și două milioane de euro pe sezon, dacă noua sa echipă va promova în Premier League.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Adi Popa a ținut să-și ia "la revedere" de la colegi la masa de seară pe care steliștii au luat-o împreună în cantonamentul din Antalya. Mijlocașul a fost prezentat de directorul sportiv al clubului, Meme Stoica.
”Se identifică cu tot ce a însemnat performanță la Steaua în ultimii ani”, a spus Mihai Stoica în fața echipei, după care a continuat cu o glumă: ”E adevărat că o să pierdem un sifon, dar asta este situația.”
Vizibil emoționat, Popa le-a transmis colegilor că își dorește să ridice trofeul de campion alături de ei.
”Îmi este foarte greu să-mi găsesc cuvintele. Vă rog frumos să mă scuzați pentru emoții, mi s-a făcut pielea de găină. Țin să le mulțumesc tuturor care au fost aici în acești ani frumoși. Am trăit niște momente unice în viață alături de voi. Vă rog să intrați în Champions League, eu știu ce înseamnă asta. Pentru a intra acolo trebuie să luați titlul și am încredere în voi că puteți face asta. Vă urez succes și am mare încredere în toți cei care sunteți aici și vreau să vin să ridic trofeul cu voi”, a fost mesajul pe care Popa l-a adresat colegilor săi.
După discurs, cel poreclit ”Motoreta” a fost aplaudat la scenă deschisă de cătrei fostii săi colegi care i-au oferit în glumă servețele.
”Nu pleca, Popică!”, ”Nu te las, nu te las!” sau ”Dă, bă, și tu o bere, dacă tot pleci!”, i-au strigat colegii.
La conferința de presă în care și-a anunțat despărțirea de Steaua, Adi Popa a ținut să explice glumele făcute de colegi.
"Aşa ne alintăm noi, avem anumite glume în cadrul colectivului", a spus Adi Popa la conferința de presă în care și-a anunțat despărțirea de echipă.
Adi Popa a ajuns la Steaua în 2012, de la Chiajna, iar roș-albaștrii au plătit pentru el 500.000 de euro. 210 meciuri, 25 de goluri și 46 de pase de gol, are Popa în tricoul roș-albaștrilor. 3 titluri, o Cupă, o Supercupă și două Cupe ale Ligii a câștigat acesta cu Steaua.
19 meciuri și 3 goluri are Popa în acest sezon de Liga 1, pentru Steaua.
Mijlocașul a evoluat în cariera sa la Poli Timișoara, CS Buftea, Gloria Buzău, U Cluj, Chiajna și Steaua.
1,8 milioane de euro este cota de piață a lui Popa, conform transfermarkt.com.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: steaua , mihai stoica , popa steaua , adi popa , transfer adi popa , mesaj popa , meme popa , discurs popa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...