”Depinde viitorul lui Laurențiu Reghecampf de meciul cu Botoșani?”. Răspunsul dat de antrenorul Universității Craiova
articol scris de Digi Sport27.05.2022, 20:18
Universitatea Craiova primește vizita lui FC Botoșani vineri, de la ora 20:30, în direct la Digi Sport 1, meci care are ca miză calificarea în preliminariile Conference League.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
La flash-interviul de dinaintea jocului, Laurențiu Reghecampf a fost întrebat dacă viitorul său la Universitatea Craiova depinde de rezultatul meciului cu FC Botoșani, iar antrenorul a evitat un răspuns concret, însă a recunoscut că o înfrângere ar reprezenta o adevărată ”lovitură”.
Laurențiu Reghecampf, despre viitorul său
”Nu cred că se pune problema, dar va fi o lovitură dacă nu ne calificăm. Am avut un play-off foarte bun, au fost meciuri în play-off cu evoluții incredibile.
Eu sunt foarte pozitiv, mă gândesc doar că nu avem cum să nu câștigăm cu un joc bun al echipei noastre”, a declarat Laurențiu Reghecampf.
Întrebarea a venit în contextul în care s-a scris în ultimele zile că ratarea calificării în preliminariile Conference League ar fi sinonimă cu demiterea lui Laurențiu Reghecampf de la Universitatea Craiova.
Mirel Rădoi, varianta pe care ar lua-o în calcul Mihai Rotaru
Dacă Laurențiu Reghecampf ar fi dat afară, principala variantă pe care ar lua-o în calcul Mihai Rotaru ar fi Mirel Rădoi.
Fostul selecționer este liber de contract de la finalul anului trecut, când a plecat de la echipa națională, și a recunoscut că își dorește ca la finalul sezonului să preia o echipă de club.
Etichete: laurentiu reghecampf , universitatea craiova - fc botoșani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...