Denis Alibec a luat decizia finală în privința viitorului său
articol scris de Digi Sport23.05.2023, 12:16
Denis Alibec (32 de ani) a devenit campion cu Farul la finalul unui sezon în care a traversat una dintre cele mai bune perioade din carieră.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Datorită evoluției și a randamentului pe care le-a avut în ultimul an, au apărut informații potrivit cărora există echipe din străinătate deja interesate de atacantul Farului, dar Denis Alibec nu ia în calcul să plece.
Denis Alibec vrea să rămână la Farul
În ziua petrecerii de titlu a Farului, Denis Alibec a anunțat că va rămâne cu siguranță pentru a ajuta echipa în preliminariile UEFA Champions League.
”Da, cu siguranță voi rămâne și vom vedea după ce se va întâmpla. De asta am ajuns aici, mi-a zis domnul Hagi 'vino, că o să fim campioni'. Uite că s-a adeverit”, a declarat Denis Alibec.
Denis Alibec are un contract aparte la Farul, club cu care a semnat în vara anului trecut. Concret, în angajament există o clauză potrivit căreia atacantul poate pleca fără sumă de transfer în cazul unei oferte bune din străinătate.
Denis Alibec, 14 goluri pentru Farul
În acest sezon, Denis Alibec a evoluat în 31 de meciuri pentru Farul și a fost unul dintre jucătorii care au contribuit decisiv la câștigarea titlului.
Atacantul de 32 de ani a reușit să marcheze de 14 ori și să contribuie la alte opt goluri ale echipei sale, prin pase decisive.
Etichete: gica hagi , denis alibec
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...