Deian Sorescu, gata de noua provocare din carieră. Jucătorul a ajuns în cantonamentul FCSB-ului
articol scris de Digi Sport14.01.2023, 08:22
Deian Sorescu (25 de ani) a fost împrumutat de FCSB de la Rakow, liderul din Polonia, pentru suma de 150.000 de euro.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
În cazul în care vrea să-l transfere definitiv pe fostul jucător al lui Dinamo, care l-a vândut pe Deian Sorescu la Rakow în urmă cu un an pe 800.000 de euro, FCSB va fi nevoită să achite încă un milion de euro.
Deian Sorescu, în cantonamentul FCSB-ului
Deian Sorescu aștepta doar confirmarea din partea celor de la Rakow pentru a face trecerea la FCSB.
După ce a fost făcut anunțul mutării, Deian Sorescu a fost în tribune la ultimul meci amical al polonezilor, după care a luat drumul spre FCSB.
Nici nu a fost greu, întrucât FCSB este cantonată, de asemenea, în Antalya, unde se pregătește de reluarea sezonului în Liga 1.
Deian Sorescu a ajuns în cantonamentul FCSB-ului vineri seara, iar de sâmbătă este așteptat să intre în programul de pregătire al lui Mihai Pintilii, anunță Fanatik.
În acest sezon, Deian Sorescu a jucat în 15 meciuri la Rakow, iar cel mai des a fost folosit în banda dreaptă, în sistem cu trei fundași centrali.
Deian Sorescu, adus de FCSB pentru a juca fundaș dreapta
În prima parte a sezonului, la FCSB au jucat pe postul de fundaș dreapta Valentin Crețu, Alexandru Pantea și, mai rar, Radu Boboc, plecat în această iarnă de la echipă.
Titularul postului a fost Valentin Crețu, astfel că el va fi cel trecut pe bancă odată cu venirea lui Deian Sorescu.
Deian Sorescu poate fi oricând o soluție și pentru posturile din benzi din ofensivă, care sunt, însă, mai greu accesibile. Pentru ”extrema” dreaptă, FCSB îi are pe Andrei Cordea, poate cel mai bun jucător al echipei în prima parte a sezonului, și pe David Miculescu. În flancul opus joacă Octavian Popescu sau Florinel Coman.
De asemenea, Billel Omrani poate evolua în flanc.
Cum poate arăta FCSB după transferul lui Deian Sorescu:
- Târnovanu - Sorescu, Dawa, Tamm, Radunovic - Edjouma, Șut, Olaru - Cordea, Compagno, Oct. Popescu
Etichete: transfer fcsb , deian sorescu , rakow , deian sorescu fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...