Dedu: "E o mândrie pentru handbalul românesc că avem 3 echipe în Liga Campionilor"
15.09.2015, 13:43Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu, a declarat, marţi, în cadrul unei întâlniri cu presa, că e o mare mândrie faptul că ţara noastră are trei echipe în grupele Ligii Campionilor.
Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3
"Este o mândrie pentru handbalul românesc că avem trei echipe în Liga Campionilor", a afirmat Dedu.
Vicecampioana HCM Baia Mare s-a calificat, duminică, în grupele Ligii Campionilor la feminin, în timp ce campioana CSM Bucureşti s-a calificat direct. Şi campioana masculină, HCM Minaur Baia Mare, va evolua în grupele Champions League.
În ceea ce priveşte echipa naţională de handbal feminin a României, "obiectivul principal este calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio, dar pentru asta trebuie să treacă de două etape de furci caudine, în primul rând Campionatul Mondial şi în al doilea rând turneul de precalificare", a mai spus Dedu.
Preşedintele FRH s-a referit şi la infrastructura din România şi la posibilitatea ca ţara noastră să găzduiască o competiţie majoră de handbal.
"Nu avem sală la Bucureşti. Este o problemă de infrastructură şi este ruşinos să fie pus sub semnul întrebării un Campionat European de gimnastică. Să nu uităm că în alte colţuri ale lumii s-au construit cartiere olimpice în întregime într-un interval de doi ani de zile. Înainte de 1992, în actuala zonă olimpică de la Barcelona era o groapă de gunoi, iar acum a ajuns un reper de frumuseţe. La fel s-a întâmplat şi la Londra, unde organizarea Olimpiadei din 2012 a fost un succes şi din punct de vedere al investiţiilor. În viziunea mea, în 2024 putem să găzduim o competiţie majoră", a precizat Dedu.
Fostul mare handbalist a evitat să evalueze şansele echipelor feminine CSM Bucureşti şi HCM Baia Mare de a ajunge în Final Four: "Eu am solicitat tuturor antrenorilor să fie rezervaţi în pronosticuri, că dacă nu se împlinesc se întorc împotriva lor".
Dedu, care marţi a împlinit vârsta de 44 de ani, a trecut în revistă câteva dintre schimbările pe care le-a făcut la FRH. "Am schimbat structura FRH aproape în totalitate. Când am venit eu aici, media de vârstă era de 60 de ani", iar acum este mult mai scăzută.
Etichete: handbal , liga campionilor , liga campionilor handbal , alexandru dedu , echipe romanesti liga campionilor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele Biden a autorizat utilizarea de către Ucraina a rachetelor cu rază lungă de acțiune...