Declarația zilei vine de la Dinamo: "Sper să ne batem la titlu!" Rednic a reacționat imediat: "E gratis!"
30.11.2018, 14:13Deian Sorescu a declarat, vineri,că el şi colegii săi merg la Ovidiu, unde vor întâlni formaţia FC Viitorul, cu gândul de a câştiga cele 3 puncte.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"Va fi un meci foarte greu cu o echipă bună a campionatului, dar mergem la Ovidiu cu un singur gând, să luăm cele trei puncte. Să sperăm că noi suntem din ce în ce mai buni cu fiecare etapă şi vom reuşi să ne întoarcem cu o victorie. Toţi cei de la Viitorul sunt tineri cu mult talent, aşa că toţi sunt periculoşi", a spus Sorescu.
Jucătorul susţine că Dinamo, deşi traversează o perioadă slabă, poate câştiga totuşi titlul în acest sezon. "Trecem printr-un moment mai greu, dar sperăm că va veni şi victoria. Mircea Rednic a schimbat atitudinea noastră de când a venit, iar asta eu cred că se vede în jocul nostru. E o dezamăgire şi pentru noi că ne luptăm pentru calificarea în play-off, pentru că de fapt ne dorim să câştigăm campionate şi să fim mereu sus. Am venit la Dinamo într-un moment nu tocmai bun, dar tot noi trebuie să o scoatem la capăt. Eu sper să ne batem la titlu şi anul acesta. Nu mi se pare imposibil, mai sunt şanse şi eu cred încă în ele. Putem scoate maximum din toate partidele rămase de disputat", a afirmat Sorescu.
Rugat să comenteze spusele lui Sorescu, Mircea Rednic a spus: "Foarte bine că Sorescu visează la titlu. Matematic sunt şanse. Şi în Belgia, Anderlecht era pe locul cinci, s-au înjumătăţit punctele, au luat campionatul. E gratis să viseze”.
Rednic anunță noi transferuri la Dinamo
Mircea Rednic a adus, până acum, 5 jucători la Dinamo, iar alți doi sunt în probe, așa cum digisport.ro a anunțat în EXCLUSIVITATE.
Într-o conferință de presă susținută azi, antrenorul alb-roșiilor a vorbit despre belgianul Andy Kawaya(22 de ani) și ivorianul Abdel Diarra (23 de ani) și a anunțat noi transferuri în iarnă.
"Au venit să îi văd. Îi cunosc din Belgia, pe unul l-am văzut jucând, de celălalt am informaţii foarte bune, nu-i vorba de transfer. Au venit să îi văd. Am plătit doar un bilet de avion, nu ştiu de ce vă agitaţi. Noi nu ne agităm şi nu suntem disperaţi. Alţii care plătesc contracte de 20, 30, 40.000 şi jucătorii nu joacă.
Şi avem o înţelegere cu jucătorii, că dacă nu se adaptează şi lucrurile nu sunt în regulă, rupem contractul. În iarnă vor veni jucători cu care am discutat, dar ei acum sunt sub contract, unii termină contractul în iarnă, alţii vor veni sub formă de împrumut, ne vom întări", a declarat Mircea Rednic.
Dintre cei 5 fotbaliști care au semnat recent cu Dinamo, doi s-au accidentat deja: Nasser Aliji și Gregory Tade. Primul nu va mai evolua în 2018 și a plecat deja în Elveția, în timp ce francezul va intra de luni în programul normal de pregătire.
"Ştiam că jucătorii care vin nu au jucat, sunt jucători pe care eu îi cunosc, am informaţii pozitive despre ei, încerc să îi forţez, ca să se integreze, dar ei 100% vor fi după perioada de pregătire din Antalya", a mai spus Mircea Rednic.
Etichete: mircea rednic , dinamo titlu , deian sorescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...