News Alert Decizie istorică în fotbalul românesc! Arbitrajul video va fi implementat în Liga 1
06.12.2017, 13:44Decizie istorică în fotbalul românesc. Adunarea Generală a LPF a decis, în ședința de azi, ca din sezonul viitor arbitrajul video să fie implementat și în Liga 1. Din martie 2018, VAR va face parte și din regulile jocului, la nivel de UEFA, astfel că și fotbalul românesc se va alinia acestui nou tip de arbitraj.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Mai mult, oficialii LPF vor ca acest arbitraj video să fie implementat, dacă nu vor fi probleme cu banii, chiar din play-off-ul acestui sezon competițional.
”Cu 13 voturi pentru și o abținere, s-a hotărât ca arbitrajul video să fie implementat în Liga 1, din sezonul 2018-2019. Însă, dacă vom găsi finanțarea necesară, atunci ne dorim ca acest arbitraj video să-l încercăm chiar din play-off-ul acestui sezon, Vom alege un singur meci pentru a vedea cum funcționează”, a precizat Gino Iorgulescu, președintele LPF, într-o conferință de presă.
Iorgulescu a vorbit mai apoi și de costurile pe care le va suporta Liga pentru implementarea acestui sistem
”Estimativ, în funcție de aparatură, de costuri de arbitraj, pentru că apar doi arbitri în plus și doi opetratori, și după ce ne-am consultat cu niște specialiști de la noi am ieșit la 600.000 de euro -700.000 de euro, dar costurile pot să ajungă și până la 1,5 milioane de euro!
Acum, noi vom încerca să luăm varianta cea mai ieftină”, a mai precizat Gino Iorgulescu.
Etichete: liga 1 , gino iorgulescu , arbitraj video liga 1 , var liga 1 , iorgulescu arbitraj video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...