Video Exclusiv Decizia lui Dinamo, legată de portar, după ce Adnan Golubovic e OUT 3 luni. ”Mi-a plăcut foarte mult”
articol scris de Digi Sport20.11.2024, 10:15
Adnan Golubovic (29 de ani) a reușit să se impună la Dinamo, dar s-a accidentat serios la meciul cu CFR Cluj, scor 1-1 și va lipsi 3 luni.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Despre situația goalkeeperului sloven a oferit detalii, în direct la Digi Sport, Alessandro Caparco (41 de ani), antrenorul cu portarii al clubului. Italianul a spus că alb-roșii au un goalkeeper foarte bun. Mai mult, Golubovic a fost lăudat că este cel mai bun portar din România, la ieșiea pe centrări.
Alexandru Roșca, noul portar al lui Dinamo. ”Are o șansă mare”
Însă, până când Golubovic va reveni pe teren, oficialii grupării din Șoseaua ”Ștefan cel Mare” au decis să-i ofere credit lui Alexandru Roșca (21 de ani). Caparco a fost deja plăcut impresionat de tânărul coleg.
”Totul depinde acum foarte mult de Alexandru. Are o șansă mare cu aceste șapte meciuri care au mai rămas de jucat din acest an, cinci în campionat și două în Cupa României.
Asta nu înseamnă că trebuie să punem presiune pe el.
Dar, vă spun sincer, la meciul cu CFR, când a intrat, la încălzire, l-am întrebat: 'ai nevoie de ceva?'. Și răspunsul lui, 'nu, Mister, n-am nevoie de nimic", mi-a plăcut foarte mult. Pentru că încălzirea la un portar e mai mult mentală”, a spus Caparco, prezent în studioul emisiunii Liga Digi Sport.
Caparco a mai spus că liniștea lui Roșca, dinainte de a intra pe teren cu CFR Cluj, l-a impresionat foarte mult.
”Starea lui și liniștea pe care mi-a trimis-o, mi-a plăcut foarte mult.
Alex are și un joc de picior foarte bun, și cu stângul și cu dreptul”, a mai precizat Caparco, la Digi Sport.
”Handanovic mi-a spus că Golubovic nu ar fi ajuns în România dacă n-avea probleme la genunchi”
Antrenorul cu portarii de la Dinamo susține că Golubovic putea avea o altă carieră dacă nu avea probleme la genunchi.
”E foarte ușor să dai ântr-un jucător. Dar, conform datelor statistice, Golubovic este cel mai bun portar din Liga 1 la ieșirea pe centrări.
Am mai vorbit și cu Samir Handanovic, care mi-a spus că el nu ajungea niciodată în România, dacă nu avea acele probleme medicale. Ajungea la o echipă mult mai mare, ar fi putut avea o altă traiectorie”, a mai precizat italianul.
Caparco a mai spus că la Dinamo nu există probleme de comunicare la nivel de gazon între portar și colegi. ”Știe câteva cuvinte de bază, vorbește mereu cu ei, așa a fost atunci, la meciul cu CFR, să se lovească de Boateng”, a conchis Caparco.
Etichete: golubovic dinamo , alessandro caparco , caparco dinamo , adnan golubovic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...