Decizia luată de Comisia de Disciplină, după ce Anton și Bejan au fost eliminați la meciul CFR Cluj - Dinamo
articol scris de Digi Sport07.04.2021, 17:09
Comisia de Disciplină din cadrul FRF a anunțat deciziile luate după evenimentele din etapa cu numărul 29 din Liga 1.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
La meciul CFR Cluj - Dinamo 1-0, arbitrul Marcel Bîrsan i-a eliminat din prima repriză a meciului pe Paul Anton și Florin Bejan, fiecare după două cartonașe galbene. Specialiștii Ion Crăciunescu și Adrian Porumboiu, precum și mai mulți oameni din fotbal, au susținut că deciziile luate de Marcel Bîrsan au fost exagerate.
Decizia luată de Comisia de Disciplină, după ce Anton și Bejan au fost eliminați la meciul CFR Cluj - Dinamo
Comisia de Disciplină a hotărât ca Anton și Bejan să fie suspendați o etapă și să fie nevoiți să plătească o amendă de 740 de lei. Cei doi vor rata meciul cu Academica Clinceni, ultimul din sezonul regulat, programat vineri, de la ora 20:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
"FC CFR 1907 Cluj vs. Dinamo 1948 SA - Eliminări Anton Paul și Bejan Florin - În baza art. 63.1.g, raportat la art. 63.2.1 din RD, se sancționează ambii jucători de la Dinamo cu suspendare pentru câte o etapă și o penalitate sportivă de câte 740 lei", a anunțat Comisia de Disciplină.
De asemenea, Bogdan Andone, antrenorul lui FC Voluntari, a fost suspendat două etape și a primit o amendă de 320 de lei, după ce a fost eliminat la partida cu Chindia, scor 1-0 în favoarea târgoviștenilor.
Crăciunescu a criticat arbitrajul lui Bîrsan din CFR Cluj - Dinamo 1-0
Fostul mare arbitru Ion Crăciunescu a criticat dur deciziile lui Marcel Bîrsan, care i-a eliminat cu ușurință pe Anton și Bejan în minutele 31 și 37
"La primul cartonaș galben nu l-am înțeles pe Paul Anton, dar la al doilea cartonaș galben nu văd ce argumente are arbitrul. Ori noi vedem altceva, ori arbitrul vede în altă dimensiune... pentru ce să-i dai?
A fost un fault de joc, nu a fost un fault periculos, nu a fost o acțiune imprudentă. Dacă ești și arbitru FIFA, trebuie să fie toate criteriile 100% respectate, să fie totul clar pentru toată lumea.
Bejan se duce să dea cu capul în minge, îi trimite mingea în mână din jumătate de metru. Aici este și mai grav! După ce elimini un jucător fără să ai toate circumstanțele, mai vii și cu acest cartonaș roșu, tot pentru Dinamo. Haideți, domnule, nu se poate așa ceva", a spus Ion Crăciunescu, la Digi Sport Special.
Etichete: dinamo , cfr cluj , comisia de disciplina , frf , paul anton , marcel birsan , florin bejan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...