Decizia care-i stabilește viitorul lui Mircea Rednic la Mouscroun!
10.05.2017, 17:43Excel Mouscron, echipă antrenată de Mircea Rednic (55 de ani), a obţinut miercuri licenţa pentru a juca şi în sezonul viitor în prima divizie a campionatului de fotbal al Belgiei, a anunţat clubul.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Mouscron şi-a asigurat menţinerea în eșalonul de elită în ultima etapă a sezonului regulat, dar risca să fie sancţionată cu retrogradarea, în urma unor tranzacţii financiare din sezonul 2015-2016. Clubul a compărut în faţa Curţii Belgiene de Arbitraj pentru Sport (CBAS) pe 5 mai, iar miercuri a aflat verdictul, care i-a fost favorabil.
”Am avut deplină încredere în dosarul nostru şi am fost încrezători că această licenţă va fi acordată pe baza dosarului nostru complet.
Clubul este foarte mulţumit de această decizie corectă, iar REM (Royal Excel Mouscron - n. r.) este bucuroasă să-şi poată continua aventura la cel mai înalt nivel în colaborare cu suporterii săi, parteneri şi voluntari”, sună comunicatul belgienilor.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
CBAS are la dispoziţie zece zile pentru a-şi motiva decizia. Aceasta este fără apel, informează agenţia Belga.
Şi anul trecut, Mouscron a obţinut dreptul să evolueze la cel mai înalt nivel graţie licenţei acordate de CBAS.
Înainte de decizia CBAS, ziarele din grupul Sudpresse au scris că Rednic va pleca de la actuala sa echipă dacă aceasta nu va intra în posesia licenţei. Potrivit acestor ziare, dacă Mouscron va avea licenţa, atunci Rednic va dori să prelungească înţelegerea cu această grupare, valabilă până la încheierea sezonului. Totuşi, tehnicianul nu va rămâne în orice condiţii, ci doar dacă va fi implicat în recrutarea viitorilor jucători.
La Mouscron, Rednic îl are ca secund pe Mihai Teja, iar printre jucătorii echipei se află fundaşul Cristian Manea şi atacantul lituanian Deivydas Matulevicius, fost jucător la Pandurii Târgu Jiu şi FC Botoşani.
Etichete: rednic , mircea rednic , rednic mouscron
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...