De pe catwalk la fotbal! O fostă participantă la Miss Franța aduce jucători la Petrolul Ploiești!
30.01.2013, 18:35Petrolul și-a asigurat serviciile francezului Florent Sauvadet, un mijlocaș care provine din cea de-a doua ligă a campionatului din Hexagon. În vârstă de 23 de ani, acesta a evoluat la Clermont Foot, pentru ca în această iarnă să semneze un contract valabil pe șase luni cu echipa antrenată de Cosmin Contra, cu posibilitatea prelungirii contractului dacă ambele părți vor fi mulțumite.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Interesant este că francezul a fost adus la Ploiești de o femeie. Potrivit celor de la www.ziarul-prahovean.ro, impresarul acestuia este o tânără de 27 de ani, pe nume Sonia Souid, fostă studentă la medicină și actorie!
Mai mult decât atât, aceasta a participat în 2004, pe când avea 18 ani, la Miss Franța, în calitate de câștigătoare a unei faze zonale. Sonia este una dintre cele doar trei femei-impresar de fotbal din Franța, dintr-un total de 380 de agenți recunoscuți de federația din Hexagon.
Până în prezent, aceasta a activat mai mult în zona Emiratelor Arabe Unite, unde cea mai important lovitură a fost numirea lui Guy Lacombe ca antrenor la Al Wasl Dubai (foto), în locul lui Diego Maradona.
Etichete: de pe catwalk la fotbal o fosta participanta la miss franta , petrolul francez , mijlocas francez la petrolul , florent sauvadet , florent sauvadet sonia saudi petrolul ploiesti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...