De la ”Nu mai revin în România” la negocieri cu CFR Cluj. Ce spunea Cosmin Contra în 2020
articol scris de Digi Sport20.09.2022, 11:01
Dan Petrescu (54 de ani) este ”pe făraș” la CFR Cluj, iar Cosmin Contra (46 de ani) este mare favorit să-l înlocuiască pe banca tehnică a ardelenilor.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Fostul antrenor de la Al Ittihad s-ar fi înțeles în mare parte cu CFR Cluj pentru preluarea echipei, însă șefii clubului ardelean trebuie să-i achite suma de 400.000 de euro lui Dan Petrescu, pentru a încheia socotelile cu acesta. Patronul Ioan Varga s-a declarat nemulțumit de ”Bursuc”.
Cosmin Contra, pe puctul de a reveni în fotbalul din România, deși a declarat că nu va mai face acest lucru
Aflat ”pe liber” din vară, Cosmin Contra ar putea antrena din nou în Liga 1, după experiența de la Dinamo din 2020. Revenirea antrenorului ar însemna și trecerea peste supărarea de acum aproape doi ani, când declara că nu vrea să mai aibă de-a face cu fotbalul românesc.
”Fiecare persoană are o limită, a mea a ajuns deja peste limită. Am plecat în fotbalul mare de la Dinamo, acum trei ani am fost aproape să câștig campionatul, e un club care merita acest efort.
Suporterii trebuie să înțeleagă că sănătatea e mai presus de orice, îmi pare rău că n-am putut să fac mai mult. Nu mai revin în România!”, spunea Cosmin Contra în 2020.
Dan Petrescu se apără în fața patronatului de la CFR Cluj: ”Asta îmi propun mereu”
După ce Ioan Varga s-a declarat nemulțumit de parcursul echipei din acest început de sezon, Dan Petrescu a dat de înțeles că indisponibilitatea anumitor jucători a făcut ca echipa să nu aibă cele mai bune rezultate. În ciuda disensiunilor apărute în ultima vreme la club, Dan Petrescu nu ia în calcul plecarea de la echipă, ci se gândește cum să câștige un nou titlu.
”În momentul când pot să folosesc cea mai bună echipă, vin victoriile. Dacă nu pierdeam meciurile importante, acum aveam 6 puncte în plus. Azi (n.r. luni, la meciul cui FC Argeș) trebuia să avem 2-0 sau 3-0 după primele 15 minute.
E o victorie de moral, importantă, ne menţine în cursa pentru titlu. Asta îmi propun mereu, să luăm campionatul şi să fim în cupele europene”, a spus Dan Petrescu, după meciul cu FC Argeș.
VIDEO cu discursul lui Dan Petrescu
Avantajul fostului selecționer la CFR Cluj
Florin Bratu (42 de ani) crede că venirea fostului selecționer la CFR Cluj ar fi oportună, pentru că Dan Petrescu și Cosmin Contra au stiluri similare, astfel că noul antrenor ar continua munca precedentului.
”Cosmin Contra nu e foarte diferit de Dan Petrescu. Are jucătorii potriviți, CFR e cea mai matură echipă. Eu cred că e bine să preiei o echipă după Dan Petrescu, pentru că e un antrenor devotat, care antrenează bine echipele, găsești o echipă pregătită din toate punctele de vedere.
Orice antrenor care ar veni, ar avea un avantaj”, a declarat Florin Bratu, la emisiunea Fotbal Club, de la Digi Sport.
Dacă mutarea se va concretiza, Cosmin Contra ar reveni în Liga 1 după doi ani și trei luni. La ultima ”aventură”, antrenorul a pregătit-o pe Dinamo în perioada august - decembrie 2020.
Etichete: dan petrescu , cosmin contra , plecare dan petrescu , cosmin contra dinamo , ioan varga , cosmin contra cfr
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...