De ce se teme Dennis Politic înainte de Dinamo - Farul: ”Nu avem ce face”
articol scris de Digi Sport22.09.2023, 10:49
Dinamo și Farul Constanța se întâlnesc astăzi, de la ora 21:00, în cadrul etapei a 10-a din SuperLiga României.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
- Partida va putea fi urmărit ÎN DIRECT pe Digi Sport 1, dar și în format Live Video pe digisport.ro.
Dennis Politic: ”Gazonul nu e în cele mai bune condiții”
Dennis Politic a fost prezent la conferința de presă premergătoare partidei și a vorbit despre starea gazonului de pe ”Arcul de Triumf”, care se anunță a fi una deplorabilă.
În plus, mijlocașul s-a arătată încrezător în forțele lui Dinamo de a evita retrogradarea.
”Suntem concentrați 100% pentru acest meci, încercăm să obținem un rezultat foarte bun. Din câte am auzit, gazonul nu e în cele mai bune condiții, dar nu vrem să folosim asta ca o scuză. Ambele echipe vor evolua pe același gazon, noi chiar am mai jucat acolo. Vom încerca să practicăm același fotbal și să jucăm cât mai bine. Nu avem ce face, acolo s-a decis să se joace.
Am pierdut nedrept meciul cu FCU Craiova. A fost un gol frumos, dar cred că, dacă mai încearcă de 10 ori acea execuție, nu-i mai iese. Am avut și un pic de ghinion. Sperăm să ne refacem forma bună și să obținem cele trei puncte cu Farul. Se poate spune că un rezultat de egalitate ar fi bun pentru noi, dar ne dorim victoria!
Cred că putem să arătăm mai multă agresivitate, să îmbunătățim asta de la meci la meci. Sperăm să se vadă rezultatele cât de repede. Nu ne gândim la retrogradare în acest moment. Luăm fiecare meci în parte și încercăm să obținem cât mai multe puncte”, a spus Dennis Politic.
Cum a ajuns Dennis Politic la Dinamo. Dezvăluirea lui Ovidiu Burcă
Ovidiu Burcă (43 de ani), antrenorul lui Dinamo, susține că Dennis Politic a ajuns la gruparea ”roș-albă” la recomandarea lui Gabi Glăvan , directorul sportiv al clubului.
”Gabi Glăvan și rețeaua lui de scouting ne ajută mult. Ne-au propus mulți jucători, printre care și Dennis, m-am uitat la el, mi-au povestit istoria lui, el a plecat la 16 ani recrutat la Manchester United, din motive administrative nu a putut semna cu el, pentru că trebuia să se mute alături de părinții lui.
Părinții au plecat după el în Anglia, a stat acolo prin academii, a fost la Cremonese, anul trecut a jucat în liga a treia din Anglia, unde nu e ușor să joci. Am avut referințe bune de la Gabi Glăvan. Noi căutăm să aducem oameni de calitate.
Indiferent cât de bun ești ca jucător, dacă nu ai caracter se anulează toate calitățile. Sunt mulți jucători care pleacă de mici în străinătate pentru a-și urma visele. În fotbalul românesc sunt puține cluburi care pot să ofere jucătorilor tineri o perspectivă reală. El a plecat acolo fără speranțe.
Să pleci la Manchester United și să ajungi să joci în liga a treia…. era descurajat. Nu știa dacă să vină în România, la Dinamo. L-am convins. E un copil bun, umil. Are calități foarte bune, accelerare, tehnică în viteză, atingeri fine, personalitate”, a spus Ovidiu Burcă, pentru Fanatik.
Cifrele lui Dennis Politic
- 150.000 de euro este cota de piață a lui Dennis Politic, potrivit Transfermarkt
- Patru meciuri a jucat Dennis Politic în acest sezon la Dinamo
- Un gol a reușit Dennis Politic în meciurile jucate
Etichete: dinamo , superliga , farul , dennis politic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Actorul Hudson Meek, cunoscut mai ales din filmul „Baby Driver”, a murit după ce a căzut dintr-o...