Exclusiv "De ce nu poate evolua FCSB în Ghencea?". Răspunsul unui fost comandant de la CSA Steaua
articol scris de Digi Sport30.03.2023, 19:23
FCSB a fost nevoită să evolueze în ultimii ani pe Arena Națională, din cauza conflictului dintre Gigi Becali și MApN, însă bucureștenii încă speră să revină în "Templul fotbalului românesc".
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Nicolae Gavrilă, fost comandant CSA Steaua: "Stadionul e construit pe teritoriul Armatei"
Nicolae Gavrilă a fost comandantul Clubului Sportiv al Armatei Steaua București în perioadele 1985-1989, respectiv 1990-1991. Prin intermediul unei intervenții telefonice la emisiunea Fotbal Club, acesta a fost întrebat de ce nu este lăsată FCSB să evolueze în Ghencea și a dat răspunsul imediat.
"Am ascultat discuția despre stadion. Steaua de astăzi, clubul, este unitate militară a Armatei Române. Așa a fost și când era Steaua dinainte. Diferența este următoarea. Armata nu are pământ, are pământ în folosință. Tot pământul, sala de gimnastica, tot, aparține statului român și dat în folosință către MApN. Stadionul e construit pe teritoriul Armatei.
(n.r. de ce nu poate evolua în Ghencea) Acolo poate să joace oricine. A jucat și naționala României pe teritoriul Ghencea. Ca să se joace pe acest teritoriu, FCSB trebuie să obțină o aprobare de la clubul Steaua, care gestionează teritoriul. Trebuie căutat de ce nu i se dă aprobare", a spus Nicolae Gavrilă, la Fotbal Club.
Marius Lăcătuș nu o vrea pe FCSB în Ghencea
Fostul antrenor al CSA Steaua se întreabă de ce trupa lui Gigi Becali vrea cu orice preț să joace pe arena din Ghencea.
"Eu nu înțeleg. De ce trebuie să joace FCSB în Ghencea? Și Arcul de Triumf e un stadion pe care joacă mai multe echipe și făcut din bani publici, precum și arena Rapidului, și Arena Națională la fel, de ce neapărat trebuie să joace FCSB în Ghencea.
Sunt foarte mulți care consideră și că Steaua din Liga 2 trebuie să joace acolo. Bănuiesc că terenul și tot ce e acolo aparține Ministerului. Dacă se cosmetiza puțin vechiul stadion, echipa din Liga 2 putea să joace și acolo.
Nu văd de ce trebuie să joace FCSB acolo, din moment ce ai plecat de acolo în ce mod ai plecat și cum te-ai comportat și ce declarații ai dat. Ai spus că tu nu mai vii niciodată, că tai nocturna, plus că avea de plătit niște datorii acolo.
Spui că nu mai vii niciodată în Ghencea și dintr-o dată ți s-a părut ție că e stadionul mai nou și mai frumos", a spus Marius Lăcătuș, la Fotbal Club.
- Marius Lăcătuș a evoluat pentru Steaua în două rânduri, între 1983 și 1990, și între 1993 și 2000, perioadă în care a câștigat 21 de trofee.
- Ca antrenor, Marius Lăcătuș a pregătit și FCSB, trupa lui Gigi Becali, și CSA Steaua, formația din liga secundă.
Etichete: csa steaua , liga 1 , liga 2 , stadion ghencea , fcsb , nicolae gavrila
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...