Video Exclusiv De ce nu mai joacă Dawa la FCSB la fel ca la Botoșani: "Nu înțelegea nimic. Era pur și simplu injectat să plece"
articol scris de Digi Sport26.07.2022, 11:13
Joskym Dawa (26 de ani) este unul dintre ultimele două transferuri făcute pe axa Botoșani - FCSB, după ce Edjouma a semnat cu vicecampioana în februarie.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
De ce nu mai joacă Dawa la FCSB la fel ca la Botoșani: "Nu înțelegea nimic. Era pur și simplu injectat să plece"
Însă prestațiile sale sunt departe de cele de la echipa moldavă, unde era foarte greu de depășit în dueluri. Patronul de la FC Botoșani, Valeriu Iftime, a explicat de ce nu reușește Dawa să joace la fel de bine și la "roș-albaștri".
"Nu l-am văzut pe Dawa așa slab de când îl știu eu. Nu înțeleg ce s-a întâmplat cu el. La Botoșani, Dawa, ca să treacă cineva pe lângă el, ca trenul printr-o gară părăsită, eu nu pot să înțeleg.
La FCSB e o cu totul altă rețetă, o altă partitură. Ăștia, când pleacă de la Botoșani, pleacă la fel ca soldații în permisie, fug cât îi țin picioarele.
Când i-am spus lui Dawa să aibă grijă de el, că va fi greu la FCSB, nu știu cât a înțeles el din engleza mea, dar chiar și dacă aveam o cameruneză bună, el tot nu înțelegea nimic.
Era pur și simplu injectat că pleacă de la Botoșani și câștigă 15.000 pe lună.
Trebuie să ai răbdare cu ei. La noi se construiește altfel. La noi, fotbaliștii vin să arate că pot să joace ca să meargă mai departe. Ei sunt la mine ca la expoziție.
Uite și la Haruț. Ei nu mai sunt concentrați, ceva nu funcționează când ajung la FCSB, și-au atins scopul vieții lor. E altfel de tratament acolo. Acolo ei cred că sunt la apogeu", a explicat Valeriu Iftime la Liga Digisport.
Gigi Becali spune că Dawa are o clauză de reziliere de 20 de milioane de euro
Dawa a semnat cu FCSB în această vară și va avea un salariu de 12.000 de euro pe lună, de trei ori mai mult decât încasa la Botoșani. Becali i-a pus camerunezului o clauză de reziliere de 20 de milioane de euro.
Numai că prestațiile sale au fost destul de modeste în cele trei meciuri oficiale jucate de FCSB în acest sezon, deși Gigi Becali l-a lăudat.
În prima etapă l-a scăpat din marcaj pe Bălan, cel care a deschis scorul pentru U Cluj, care a plecat cu o remiză, scor 1-1. Apoi a jucat puțin mai bine la partida-tur cu Saburtalo, din prima manșă a turului 2 preliminar din Conference League, dar a și ezitat de câteva ori.
La derby-ul cu Rapid, fundașul camerunez a greșit de cel puțin două ori în fața lui Costache, care a fost aproape de gol. Giuleștenii s-au impus cu 2-0.
Etichete: gigi becali , valeriu iftime , joyskim dawa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...