De ce nu-l dă afară Rotaru pe Reghecampf de la Universitatea Craiova + Numele vizat să preia banca oltenilor
articol scris de Digi Sport29.01.2022, 09:17
Victoria şi mai ales prestaţia sigură a oltenilor în meciul cu Rapid, scor 1-0, pare că a fost un foc de paie. La meciul cu Sepsi, scor 1-3, Universitatea Craiova a fost foarte slabă în repriza secundă, iar discuţiile despre schimbarea antrenorului au reapărut.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Numai că Reghecampf nu va fi dat afară de Mihai Rotaru câtă vreme echipa are şanse să intre în play-off şi, implicit să se claseze pe locul 2 sau 3. A doua parte a obiectivului este Cupa României, acolo unde gruparea din Bănie este în semifinale.
Rădoi este antrenorul pe care Rotaru îl doreşte pe banca echipei sale încă de pe vremea când Mirel era selecţioner. La un moment dat, în noiembrie 2020, trecerea lui Rădoi pe banca Universităţii părea iminentă, dar până la urmă nu s-a produs.
Reghecampf este în obiectiv cu Universitatea Craiova. Demiterea ar costa 300.000 de euro
Dacă vrea să dea afară antrenorul cât timp este în obiectiv, iar Reghe refuză o înţelegere amiabilă, Universitatea Craiova trebuie să plătească o clauză de 300.000 de euro. Atât scrie în contract. Bani plătiţi în 30 de zile.
Reghecampf are un salariu de 180.000 de euro pe sezon, iar la finalul campionatului, în funcţie de locul din clasament, ar putea lua în jur de 35.000 de euro pentru punctele obţinute. Primele la meciuri variază între 200 şi 400 de euro per punct, dar numai dacă echipa se clasează pe podium.
”Altă întrebare. Nu s-a discutat niciodată despre acest lucru, nu există nicio tensiune între mine și patronul echipei. Bineînțeles (n.r.- Mihai Rotaru i-a acordat încredere), a spus-o patronul în direct”, a spus, iritat, Laurențiu Reghecampf la finalul meciului Sepsi - Universitatea Craiova 3-1.
Rotaru a dat asigurări în direct că Reghecampf va fi menţinut la echipă
Recent, într-o intervenție la emisiunea Digi Sport Special, Mihai Rotaru, patronul clubului din Bănie, a anunțat că postul lui Reghecampf nu este în pericol atât timp cât echipa este în cărți pentru locurile 2 sau 3.
"Suntem genul de club care vrem să acordăm încredere antrenorului, nu vrem să schimbăm antrenorul la fiecare bătaie de vânt. Avem încredere în Laurențiu Reghecampf, echipa trebuie să demonstreze.
Chiar cred că el va reuși aici. Nu credem în minuni, trebuie să fim cinstiți. Obiectivul acum ar fi să obținem un loc 2 sau un loc 3 și să câștigăm Cupa României", a spus Mihai Rotaru, la Digi Sport Special.
Mirel Rădoi principalul antrenor vizat să preia Universitatea Craiova
Acum însă Rădoi este liber de contract şi dispus să preia o echipă de club la care să-l atragă proiectul. Iar cel din Bănie, cu Marian Copilu preşedinte, îi face cu ochiul.
"Nu am discutat nimic cu Mihai Rotaru. Trebuie să spuneți mesajul omului care v-a zis că voi semna 100% cu Universitatea Craiova. Nu ai cum să fii om de fotbal să susții asemenea teorii, 100% sau 300%. Cât eu sunt la echipa națională, nu ai cum. Mi se pare că în ultima perioadă e o lipsă de respect la adresa anumitor cluburi și a antrenorilor lor.
Și aici e cazul FCSB-ului, CFR-ului sau a Craiovei. S-a vorbit că Laurențiu Reghecampf va veni în locul lui Toni Petrea, Adrian Mutu va veni în locul lui Dan Petrescu, iar Mirel Rădoi va veni în locul lui Bergodi sau Papură. Lucrurile astea sunt pur și simplu speculații", declara Rădoi pe 26 noiembrie 2020.
Atunci era antrenorul echipei naţionale. Acum este liber de contract din 30 noiembrie 2021.
Etichete: laurentiu reghecampf , mirel radoi , mihai rotaru , antrenor universitatea craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...