Exclusiv De ce nu este deranjat Gigi Becali că FCSB n-a reușit să învingă la Botoșani: ”Cum să mă enervez?” + obiectivul în fotbal
articol scris de Digi Sport16.07.2021, 12:27
FCSB a avut un debut ratat în noul sezon al Ligii 1, 0-0 cu FC Botoșani, în deplasare, partidă în care a ratat o lovitură de la 11 metri, prin Florin Tănase, în minutul 61.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În ciuda rezultatului, Gigi Becali a recunoscut că nu este deranjat că FCSB nu a reușit să se impună la Botoșani, recunoscând că, atât timp cât clubul va avea asigurat bugetul, nu se va enerva la fotbal.
VIDEO cu rezumatul meciului FC Botoșani - FCSB 0-0:
De ce nu este deranjat Gigi Becali că FCSB n-a reușit să învingă la Botoșani
”Am vreo 7-8 milioane, nici nu știu câți bani sunt în cont. Atât timp cât am bani in cont, cum să mă enervez la fotbal? Ma enervez când n-am bani”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport Special.
De altfel, patronul clubului FCSB a recunoscut că obiectivul său în fotbal este câștigarea banilor, nu performanța sportivă.
”Cine nu vrea să câștige mai mulți bani? Domne, la fotbal vreau să câștig bani, dar nu mă mai enervez”, a recunoscut Gigi Becali.
Totuși, Gigi Becali a transmis că a fost deranjat de modul în care Florin Tănase a executat lovitura de la 11 metri din minutul 61, apărată de Eduard Pap.
”Bate serios, bă, 11 metri! Alege colțul, bate tare, mai ales că Pap nu e un portar foarte înalt. Tănase credea că se aruncă, dar uite că nu s-a aruncat și s-a distrat cu tine", a transmis Gigi Becali.
VIDEO cu penalty-ul ratat de Florin Tănase:
După remiza cu FC Botoșani, pentru FCSB urmează meciul cu Șahtior Karagandy, manșa tur a ”dublei” din turul doi preliminar al Conference League, joc programat joi, de la 20:30, pe Arena Națională.
Etichete: gigi becali , fc botosani - fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...