Video De ce n-a mai fost angajat Lennon în ultima perioadă? Șucu a primit informații care l-au pus pe gânduri
articol scris de Digi Sport14.05.2024, 14:32
Dan Șucu (61 de ani) a primit un răspuns final de la Mircea Lucescu (78 de ani) și se află în continuare în căutarea unui antrenor care să conducă echipa în sezonul viitor.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Chiar dacă părea că renunțase la Neil Lennon (52 de ani), nord-irlandezul ar fi rămas pe lista acționarului majoritar de la Rapid și există posibilitatea ca el să vină la București pentru a urmări din tribune meciul Rapid - FCSB, programat duminică, de la 21:00 pe Giulești și transmis în direct pe Digi Sport 1.
Totuși, conform altor surse, informațiile primite în ultima perioadă despre problemele pe care le-ar avea fostul antrenor de la Celtic l-ar fi determinat pe Șucu să aibă semne de întrebare dacă aceasta ar fi soluția ideală la Rapid.
După întâlnirea avută la Londra cu Lennon, oricum britanicul nu devenea prima soluție câtă vreme Mircea Lucescu încă nu dăduse un răspuns definitiv.
Imagini cu Neil Lennon, filmat într-un moment în care pare sub influența băuturilor alcoolice
La trei ani distanță de momentul în care a fost urcat pe internet, căutările românilor despre Lennon au dus și la aparția unor imagini care nu-i fac cinste celui care a câștigat 10 trofee cu Celtic și unul cu Omonia Nicosia. De altfel, în Cipru, Lennon a antrenat între martie și octombrie 2022, 29 de meciuri, în care media punctelor a fost 1,48, în condițiile în care în primul mandat la Celtic, în 227 de meciuri media a fost 2,23 puncte.
În imaginile care au început să circule în mediul online din România, Lennon apare într-un videoclip în care este evident că se află sub influența alcoolului.
După ce a plecat ultima oară de la Celtic, în 2019, Lennon nu a mai antrenat până în 2021, când a ajuns la Omonia, iar acum stă pe tușă din octombrie 2022.
Etichete: mircea lucescu , antrenor rapid , neil lennon , dan sucu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...