Exclusiv De ce a întârziat atât CFR cu Şumudică. Doi antrenori cu care Marian Copilu a mai negociat înlocuirea lui Iordănescu
articol scris de Digi Sport14.06.2021, 11:43
Plecarea lui Edi Iordănescu de la CFR Cluj a mirat pe toată lumea. Anunţul făcut de Edi cu aproape o lună înainte de finalul campionatului a fost luat de cei mai mulţi drept strategie.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Iar cei de la CFR au avut grijă să alimenteze această variantă, chiar dacă preşedintele clubului ştia sigur că dacă Edi a spus că pleacă, posibilitatea despărţirii era de aproape de sută la sută.
Gâlcă, Şumudică şi Isăilă, antrenorii abordaţi pentru înlocuirea lui Edi Iordănescu
Practic, "disputa" pentru preluarea băncii tehnice a CFR-ului a fost dusă între Marius Şumudică şi Costel Gâlcă, pentru că Daniel Isăilă a prins un culoar excelent în EAU. Locul 2 cu FC Banyas, o echipă care nu se află între cele mai puternice cluburi de acolo. Şi ar fi fost o minune să renunţe la ce a obţinut în două sezoane: bani, apreciere, perspectivă.
Costel Gâlcă, plecat din Danemarca, de la Vejle, a negociat, chiar dacă a negat că a fost căutat de cineva de la CFR, într-un stil obişnuit mai degrabă pentru cluburile din străinătate. Iar CFR avea nevoie să pună antrenorul repede pentru că se apropia startul pregătirilor.
Marian Copilu l-a cucerit pe Marius Şumudică
Gâlcă şi Şumudică aveau contacte şi promisiuni din străinătate, dar Şumi a fost primul care a fost dispus să renunţe la alte tratative şi să semneze cu CFR. Printre altele a fost cucerit şi de stilul foarte deschis al lui Copilu, care i-a prezentat situaţia exact aşa cum este la Cluj.
Dacă nu ar fi fost aşa, Şumudică nu declara că pe el "nu-l interesează ce se discută prin lojă".
Atât Dan Petrescu, cât şi Edi Iordănescu au fost deranjaţi de excesele patronului Neluţu Varga, cel care la orice sincopă a echipei începea să strige în lojă, de faţă cu toată lumea, că "îl dau afară, gata. Dacă mai rămâne, pierdem campionatul". Plus alte cuvinte mult mai dure.
A fost nevoie de priceperea lui Marian Copilu pentru a menţine echilibrul. Şi dovada că a procedat corect a fost că ambii antrenori au câştigat campionatul. Mai ales miza pe Edi s-a dovedit perfectă, pentru că echipa pleca dintr-o poziţie foarte proastă la momentul despărţirii de Dan Petrescu.
Etichete: marius sumudica , antrenor cfr , sumudica cfr , marian copilu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele rus Vladimir Putin nu a atins niciunul dintre obiectivele sale strategice în Ucraina...