Exclusiv ”David de Gea a comis-o de atâtea ori”. Helmut Duckadam a explicat de ce Andrei Vlad trebuie să fie titular la FCSB
articol scris de Francisc Oprea29.08.2020, 11:04
FCSB l-a pierdut pe Cristi Bălgrădean la jumătatea sezonului trecut și a rămas în lot doar cu portari tineri, Andrei Vlad (21 de ani), Ștefan Târnovanu (20 de ani) și Răzvan Ducan (19 ani).
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Andrei Vlad este titularul postului la FCSB și, chiar dacă a comis mai multe erori în ultimele sezoane, Helmut Duckadam consideră că portarul transferat de la Craiova merită în continuare credit.
Helmut Duckadam, despre postul de portar de la FCSB
Eroul de la Sevilla transmite că Andrei Vlad trebuie să continue în poarta celor de la FCSB pentru a căpăta experiența necesară la acest nivel. Helmut Duckadam oferă exemplul lui David de Gea pentru a susține ideea potrivit căreia Vlad trebuie păstrat titular la FCSB, portarul spaniol gafând în repetate rânduri la începutul carierei la Manchester United, fără să fie scos din echipă de staff-ul tehnic.
”În cazul portarilor tineri este foarte important să le oferi șanse. Este adevărat, ai nevoie de portar cu experiență, dar cum să capete experiență dacă nu joacă? Trebuie să riști puțin, să îi forțezi.
E important să le dai șanse să joace, a greșit David de Gea, a comis-o de atâtea ori și nu a fost scos din echipă. Nu trebuie comparați ceilalți portari din Liga 1 cu Giedrius Arlauskis, el e un portar de valoare foarte mare”, a declarat Helmut Duckadam, pentru Digi Sport.
Andrei Vlad a reușit în acest început de sezon, pentru prima dată din luna septembrie încoace, să nu primească gol în două meciuri consecutive.
David Lazar, surpriza lui Mirel Rădoi
Mirel Rădoi a luat, cel puțin la prima vedere, o decizie surprinzătoare în privința portarilor convocați pentru ”dubla” cu Irlanda de Nord și Austria, de la începutul lunii septembrie: absența lui Silviu Lung din lot, înlocuit cu David Lazar, de la Astra.
Helmut Duckadam consideră că prezența lui David Lazar printre ”tricolori” nu este deloc întâmplătoare, portarul Astrei venind după un sezon foarte bun la Astra.
”N-aș putea să mă pronunț în privința lui Silviu Lung, dar sunt convins că cei de la echipa națională l-au urmărit și au luat apoi această decizie. David Lazar a făcut un campionat foarte bun, cu siguranță că merită această șansă la națională”, a transmis, pentru Digi Sport, Helmut Duckadam.
- Ciprian Tătărușanu, Florin Niță și David Lazar sunt portarii convocați de Mirel Rădoi pentru următoarea acțiune a echipei naționale
Etichete: helmut duckadam , david de gea , andrei vlad , portar fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...