Exclusiv Dănuț Lupu, atac la Steaua '86: ”După trei ani au îmbătrânit. Îi băteam dacă ne trezeau la 3 dimineața”
22.05.2020, 22:03Dănuț Lupu, fost jucător la Dinamo, spune că jucătorii Stelei care au câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986 au ”îmbătrânit” trei ani mai târziu, iar echipa din ”Ștefan cel Mare” putea să îi bată în orice condiții.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
În sezonul 1988-1989, Dinamo a câștigat Cupa României, iar un an mai târziu a reușit să-și treacă în palmares și campionatul.
”Aveau o echipă foarte bună, dar să nu se supere pe mine. În 1989-1990 dacă ne trezeau la 3 dimineața îi băteam. Aveau un lot foarte bun, dar in doi-trei ani au îmbătrânit. Să nu se supere pe mine. Și Milan a avut o perioadă de cinci sau șase ani în care nu îi bătea nimeni”, a spus Dănuț Lupu, la Digi Sport Special.
Un titlu și o cupă a României a cucerit Lupu cu Dinamo. Acesta mai are în palmares un alt titlu și două Supercupe ale României cu Rapid, respectiv un titlu de campion al Greciei cu Panathinaikos.
Anghel Iordănescu: ”Am acceptat cu greu să joc”
Anghel Iordănescu a dezvăluit cine l-a convins să joace în finala Cupei Campionilor Europeni cu Barcelona din 1986, în condițiile în care renunțase la fotbal de doi ani.
”Sincer să fiu, pe 4 mai, în 86, nici nu visam, nu concepeam că voi juca acea finală. Foarte greu m-a convins domnul Ienei, am acceptat cu greu, la insistența lui Valentin Ceaușescu, să intru în teren.
Am acceptat cu greu. Avem 36 de ani, nu îmi era ușor deloc. Un om care se lasă și doi ani nu are jocuri în picioare, nu e ușor deloc. Cu o seară înainte de joc, ca antrenor secund aveam obligația să văd dacă băieții sunt în cameră și sunt ok.
După aceea, domnul Ienei mi-a zis: Du-te și culcă-te și tu, că mâine avem treabă. Eu i-am zis: Nea Emi, nici de glumă nu e bună asta. Mi-a zis: Să împingi jocul mai mult, să țipi la ei, să ții de minge.
Ce să mai țip? Că nu se mai auzea nimic. Eu am intrat pentru 25 de minute, nici prin cap nu-mi trecea să stau pe teren vreo 50 de minute. Am refuzat să execut penalty. Recunosc, îmi tremurau picioarele”, a povestit Anghel Iordănescu la Digi Sport Special.
Etichete: steaua , liga 1 , dinamo , danut lupu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...