Video Exclusiv Daniel Stanciu, director executiv la FC Argeș. ”Vom construi un nou stadion. Arată incredibil, am rămas surprins”
articol scris de Digi Sport30.06.2022, 10:02
FC Argeș, echipă care a făcut mai multe transferuri, va avea din sezonul viitor un nou director executiv în persoana lui Daniel Stanciu. Acesta va fi prezentat joi oficial în cadrul unei conferințe de presă.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
- Piteștenii au transferat 12 jucători în această vară
Daniel Stanciu, director executiv la FC Argeș. ”Vom construi un nou stadion. Arată incredibil, am rămas surprins”
Stanciu, care a mai cochetat și cu FCSB, dar și cu Dinamo, precum și în Israel, unde a fost director sportiv la Hapoel Akko, a dezvăluit ce capacitate va avea noul stadion din Pitești, dar și când va începe construcția.
”Este o discuție mai amplă, pentru că eu mă duc director executiv pe tot clubul, nu strict pe echipă. Există un proiect pentru dezvoltarea clubului, este un proiect dezvoltat pe construcția noului stadion, a unei baze sportive.
Cred că maximum într-o lună se va depune proiectul la CNI”, a spus Stanciu, prezent în studioul emisiunii Liga Digisport.
”Am văzut macheta bazei sportive. Arată incredibil. Am rămas surprins. Este un stadion micuț, dar îndeajuns pentru FC Argeș, de 15.000 de locuri, cu multe calități. Are o formă deosebită.
Toată lumea lucrează pentru a se urgenta proiectul, pentru că ne dorim ca dacă nu până la finalul acestui an, cel mai târziu la începutul anului viitor să înceapă demolarea”, a mai spus Stanciu, la Digi Sport.
FC Argeș a anunțat alte două noi transferuri! Piteștenii au 12 jucători noi aduși în această vară
FC Argeş a ajuns, luni, la înţelegeri pe două sezoane cu francezii Enzo Celestine (24 ani) şi Tony Njike (24 ani), a anunţat, marţi, clubul de fotbal din Trivale pe pagina sa de Facebook.
Cei doi fotbalişti se află în cantonamentul din Austria şi au efectuat primele antrenamente cu echipa.
Enzo Celestine este atacant, măsoară 1,91 m şi cântăreşte 82 kg. În precedenta ediţie de campionat a evoluat în al treilea eşalon din Franţa, la FC Sete 34. Pentru gruparea din Hexagon a bifat 28 de meciuri şi a marcat 5 goluri. Enzo este cotat de site-urile de specialitate la 300.000 euro.
Tony Njike este mijlocaş central defensiv, cu o valoare de piaţă de 500.000 euro. În sezonul trecut a evoluat la SO Cholet, echipă care activează în liga a treia din Franţa. Tony a bifat 30 de meciuri şi a marcat 3 goluri. Bordeaux II, Ajaccio II şi Ajaccio sunt echipele pe la care a mai trecut Njike.
12 este numărul transferurilor efectutate de FC Argeș până acum
FC Argeş a ajuns la 12 transferuri efectuate în această vară, după fundaşul francez Mike Cestor (30 ani), mijlocaşul croat Antonio Jakolis (30 ani), fundaşul stânga portughez Fabio Andre Freitas Vianna (23 ani), fundaşul central Marius Constantin (37 ani), mijlocaşul Dorian Bertrand (29 ani), atacantul Julio Donisa (28 ani), ambii angrenaţi cu naţionala Madagascarului în preliminariile Cupei Africii pe Naţiuni, mijlocaşii Răzvan Covaci (18 ani) şi Roberto Haţegan (21 ani), Andreias Cristian Calcan (28 ani) şi portarul Cătălin Straton (32 ani).
Etichete: daniel stanciu , stadion fc argeș , transferuri fc arges
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...