Exclusiv Daniel Pancu și-a câștigat locul în Consiliul General al Capitalei! Ce spune antrenorul Iașiului despre preluarea funcției
28.09.2020, 13:47Daniel Pancu, antrenorul celor de la Politehnica Iași, ar trebui să primească un mandat de consilier general al Muncipiului București, după rezultatele obținute în alegeri de partidul pe care l-a reprezentat.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Fostul antrenor al Rapidului va spune, însă, ”pas” acestei oportunități și se va concentra pe ce are de făcut la Politehnica Iași, echipă cu care a obținut nouă puncte în primele cinci etape din noul sezon al Ligii 1
Daniel Pancu: ”Sunt trup și suflet cu Poli Iași”
"Nu, nu se pune problema să preiau funcţia la Consiliul General al Capitalei. De ce? Păi, ar însemna să iau banii cam degeaba pentru că aş fi nevoit să lipsesc de prea multe ori. Să ştiţi că am făcut-o dezinteresat pentru că îi apreciez foarte mult pe cei care m-au convins, iar când am luat decizia să candidez eram în Bucureşti, cu destul timp liber.
Acum chiar nu se poate şi cred că nu ar fi ok pentru cei de la Poli Iaşi ca eu, în loc să mă concentrez pe echipa să stau pe drumuri sau cu gândul în altă parte. Sunt trup şi suflet cu Poli Iaşi.
Şi ca să vedeţi că nu am coloratură politică, vă spun că am fost şi la lansarea campaniei primarului de aici, ca antrenor al echipei susţinute de Primărie. Care e de la alt partid. Mă intersa să văd ce vor să facă pentru sport", a declarat Daniel Pancu pentru Digi Sport.
Ciprian Paraschiv: ”Se naște o echipă cu ”E” mare și un antrenor cu ”A” mare”
VIDEO Poli Iași - FCSB 5-2. Ciprian Paraschiv se felicită pentru alegerea lui Daniel Pancu, adus pentru a-l înlocui pe Mircea Rednic.
„În mod special îl felicit pe Daniel și pe băieți, pentru că e meritul lor 100%. S-a creat o atmosferă fantastică, o familie în vestiar. Se naște o echipă cu ”E” mare și un antrenor cu ”A” mare.
Daniel a venit cu mentalitatea de învingător. Simt că băieților nu le este frică de niciun adversar. A creat acel grup în vestiar care, zic eu, e decisiv la nivelul Ligii 1. Daniel este un antrenor pregătit. Sunt trasee de joc, există o filosofie tactică. Chiar jucăm fotbal!”, a spus Paraschiv, pentru Digi Sport.
VIDEO cu rezumatul partidei Poli Iași - FCSB 5-2
Etichete: bucuresti , daniel pancu , politehnica iasi , consilier general bucurești
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...