Exclusiv Daniel Pancu dă și el nota 10 puștiului Pănoiu: ”E foarte greu să-l înțeleagă coechipierii!”
articol scris de Digi Sport06.07.2021, 23:04
Daniel Pancu este impresionat de Ștefan Pănoiu (18 ani), mijlocașul Rapidului, care a încheiat cu nota 10 pe linie examenul de Bacalaureat.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Jucătorul a fost și sub comanda lui Pancu sezonul trecut, iar legenda giueșteană a dezvăluit că Pănoiu nu este premiant doar la școală.
”Pănoiu nu mă surprinde, a fost preocupat mereu de școală, de învățat, iar ca fotbalist, viteza lui de gândire și de execuție nu găsesc comparație!
E foarte greu să-l înțeleagă coechipierii. Mai are de lucrat la altele, dar aici este fără egal”, a declarat Daniel Pancu la emisiunea Liga Digisport.
Și președintele grupării de sub podul Grant a fost încântat de rezultatele puștiului rapidist.
”Cred că e prima oară ca un fotbalist român să aibăa pe linie 10, așa e la Rapid, îi creștem și cu fotbal și cu școală”, a spus Victor Angelescu.
Fotbalistul care a refuzat FCSB și Dinamo pentru a juca la Rapid a luat nota 10 pe linie la examenul de Bacalaureat
Ștefan Pănoiu (18 ani), mijlocașul lui Rapid, a încheiat cu nota 10 pe linie examenul de Bacalaureat, un rezultat mai puțin întâlnit printre sportivii de performanță.
Înainte să debuteze în Liga 1 cu Rapid, Ștefan Pănoiu a obținut un rezultat mare la ”examenul maturității”. Elev al liceului ”Nicolae Iorga”, specializarea Științe ale Naturii, mijlocașul a luat nota maximă la toate cele trei discipline pe care le-a susținut: limba și literatura română, matematică și chimie anorganică.
- 125 de mii de euro este cota de piață a lui Pănoiu, potrivit Transfermarkt
Stefan Pănoiu, omul ”de 10” din lotul Rapidului! ”Nu a fost ușor, dar am învățat printre picături”
”Sunt foarte fericit, dar recunosc că nu m-am așteptat să am chiar 10 pe linie, deși m-am descurcat mereu bine la școală. Am dat la română, matematică și chimie anorganică. Dacă vrei cu adevărat să faci școală, poți și fiind fotbalist de performanță. Nu zic că a fost ușor, dar am învățat printre picături, după antrenamente și meciuri.
Acum mă bucur că am scăpat și mă pot dedica fotbalului, asta mă interesează acum. Și părinții mei sunt foarte fericiți și probabil o să fac și o facultate, dar acum mă gândesc doar la fotbal”, a declarat Ștefan Pănoiu, pentru ProSport.
- 24 de meciuri, 3 goluri și o pasă decisivă a adunat Ștefan Pănoiu pentru Rapid, în sezonul în care giuleștenii au obținut promovarea în Liga 1
Născut la Râmnicu Vâlcea, Ștefan Pănoiu a venit în 2019 la Rapid de la echipa din orașul său de baștină. Pentru a face parte din lotul alb-vișiniilor, mijlocașul a dezvăluit că a refuzat oferte de la FCSB, Dinamo și Viitorul (n.r.- actuala Farul).
”Am refuzat FCSB, Dinamo și Viitorul pentru că am întâlnit la Rapid niște oameni ce mi-au prezentat un proiect extrem de interesant și care s-au purtat foarte frumos cu mine. Am ales Rapid pentru că vreau să ajut echipa să meargă cât mai sus și să facem treabă bună împreună”, a dezvăluit Ștefan Pănoiu, conform site-ului oficial al lui Rapid.
Un alt tânăr promițător al fotbalului românesc, Radu Drăgușin, fundașul lui Juventus, a promovat la rândul său cu brio examenul de Bacalaureat. Acesta a încheiat cu media 9,16.
Etichete: daniel pancu rapid , daniel pancu , victor angelescu , stefan panoiu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...