Daniel Niculae, mesaj către fanii FCSB-ului: "Vor veni stelişti, vor pleca rapidişti"
articol scris de Digi Sport06.03.2024, 14:38
Duelul dintre Rapid și FCSB va avea loc sâmbătă, de la ora 20:00, în direct pe Digi Sport 1, în ultima etapă din sezonul regulat.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Daniel Niculae încinge spiritele înainte de Rapid - FCSB
Cu trei zile înaintea derby-ului cu FCSB, Daniel Niculae a oferit o declarație tare. Președintele Rapidului a spus că fanii rivalei nu vor fi chiar atât de mulți, asta deoarece suporterii giuleșteni vor acapara Arena Națională, din punct de vedere al numărului, dar și al atmosferei create.
"Vor veni stelişti, vor pleca rapidişti pentru că vor admira spectacolul făcut de fanii noştri de la Tribuna 1 şi Tribuna a 2-a. Nu cred că vor veni foarte mulţi stelişti pentru că e o cerere uriaşă din partea fanilor noştri.
Este un meci foarte-foarte important, dar nu e un meci decisiv. Trebuie să luptăm până la capăt, se înjumătăţesc punctele, sunt echipe foarte bune în play-off, care pot încurca pe oricine.
Dacă am fi reuşit, şi cu siguranţă am fi meritat, să câştigăm la Craiova, dacă am fi primit acele două lovituri de la 11 metri, am fi fost mult mai aproape de FCSB şi la o distanţă mai confortabilă de CFR Cluj”, a declarat Daniel Niculae, potrivit AS.ro.
Victor Angelescu: ”FCSB va primi în jur de 9.000 de bilete”
Subiectul a fost lămurit de Victor Angelescu, acționarul Rapidului. ”Acest meci se îndreaptă spre un record de asistență, iar lucrurile nu pot fi făcute după capul nu știu cui.
Jandarmeria ne-a cerut să dăm acest număr de bilete și după ce se vând să fie deblocate alte sectoare. Cum ei au cumpărat toate cele 5.400 de biletele, urmează să le fie alocate miercuri seară restul biletelor. Nu știu exact câte bilete le vor reveni lor, probabil în jur de 9.000 (n.r. 9853).
Nu aveam de ce să dăm biletele mai puține decât am spus câtă vreme acolo nu pot sta și suporteri ai Rapidului. Și dacă am vrea noi, nu i-ar lăsa forțele de ordine”, a explicat, pentru Digi Sport, oficialul giuleștenilor.
Etichete: rapid , daniel niculae , superliga , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...