Video Daniel Niculae a rezumat într-un singur cuvânt discursul lui Gigi Becali de la sediul LPF! Decizia luată de Rapid
articol scris de Digi Sport27.06.2023, 17:24
Daniel Niculae (40 de ani) a fost prezent marți la stabilirea programului competițional din SuperLiga, sezonul 2023/2024, în calitate de reprezentant al Rapidului.
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
Printre altele, președintele giuleștenilor a fost pus să comenteze discursul lui Gigi Becali (65 de ani), de câteva ore mai devreme. Patronul FCSB-ului a împărțit șefii rivalelor din campionat în "sclavi" și "stăpâni", în funcție de ce au votat în privința eliminării regulii jucătorului U21.
Daniel Niculae, dezgustat de discursul lui Gigi Becali
Dintre toate echipele care au votat împotrivă, Becali s-a arătat cel mai dezamăgit de Rapid. Niculae a avut o reacție dură, iar după ce a numit "suburban" discursul lui Becali a anunțat și că Rapid vrea să ia măsuri.
"Suburbană (n.r. reacția lui Gigi Becali). Nu știu cum veți putea voi să transmiteți așa ceva la știri. Fac apel la fiecare televiziune, mai ales la cele din sport.
S-a coborât foarte mult nivelul și nu cred doar că nu e un exemplu, pentru că n-a fost niciodată, dar încercăm să schimbăm fiecare club și să venim cu ceva nou, pozitiv, exact pentru a schimba percepția oamenilor, pentru ca ei să prindă din nou încredere în fotbalul românesc.
Bineînțeles, ne vom gândi și veți afla pe parcurs (n.r. Rapid ia măsuri). Sclavi la dânsul acasă, sau la palat! E un limbaj suburban, de cea mai joasă speță.
Să vorbești în halul acesta... Problema e că n-a fost prima dată. Va avea și clubul Rapid o reacție cât de curând", a spus Niculae.
Daniel Niculae a reacționat după ce programul pentru sezonul 2023/2024 din SuperLiga a fost stabilit
De asemenea, Niculae a vorbit și despre tragerea la sorți, în urma căreia Rapid a aflat că va debuta în noul sezon pe teren propriu, contra celor de la Sepsi.
"Nu contează neapărat tragerea la sorți cât ce vom face la fiecare meci când vine timpul respectiv. Am salutat revenirea echipelor de tradiție, Iași, Oțelul și Dinamo, pentru că au baze foarte mari de suporteri, foarte mulți microbiști vor deveni spectatori.
Va fi o competiție foarte încinsă, echilibrată, cu meciuri foarte tari. Sperăm ca noi să ne ridicăm la nivelul așteptărilor. La Rapid e tot timpul presiune, trebuie să luăm lucrurile pas cu pas.
Nu ne-am abătut de la drumul pe care am început. Am plecat din ligile inferioare, atât timp cât nu am ars etapele cred că echipa a făcut pașii perfecți pentru a deveni Rapidul de altădată.
Trebuie chiar să depășim cea mai bună perioadă din istoria clubului, să dominăm campionatul an de an, dar trebuie pusă temelie peste temelie pentru acest lucru", a adăugat Niculae.
Etichete: daniel niculae , gigi becali
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un bărbat a fost împuşcat mortal, vineri, la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea. Potrivit...