Exclusiv Daniel Niculae a explicat de ce nu vrea să revină la Rapid: ”Am pus anumite condiții. Nu vreau să mai facem dansul pinguinului”
articol scris de Digi Sport11.08.2020, 18:19
Daniel Niculae a recunoscut că s-a întâlnit cu Victor Angelescu, acționarul Rapidului, și i s-a propus postul de președinte al clubului, lăsat liber după plecarea lui Daniel Pancu.
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
Niculae a refuzat și a dezvăluit motivul pentru care a luat această decizie.
Daniel Niculae: ”Am pus anumite condiții”
”M-am întâlnit cu Victor, îi mulțumesc pe această cale. Are încredere în capacitatea mea de a gestiona un club precum Rapidul.
Am avut o discuție, mi-a propus postul de președinte ca și acum doi ani de zile, când a venit la Rapid. Dar ca și atunci, am pus anumite condiții și anume că nu pot lucra cu anumite persoane care sunt acum la club”, a spus Daniel Niculae, în cadrul emisiunii Fotbal Club.
Printre persoanele la care face referire Daniel Niculae se numără și Ovidiu Burcă, oficialul rapidist care și-a anunțat plecarea în urmă cu câteva zile.
”Am văzut că a făcut un pas în spate. Dar un pas în spate a făcut și în Liga 4, iar apoi a făcut mai mulți pași în față. Nu vreau să mai facem dansul pinguinului.
S-au întâmplat anumite lucruri și nu pot să lucrez cu anumite persoane care au o altă mentalitate. Victor nu este singurul acționar de la Rapid. Dacă ar fi fost el, probabil ne-am fi înțeles mult mai bine”, a mai declarat Niculae
Etichete: rapid , daniel niculae , victor angelescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un bărbat a fost împuşcat mortal, vineri, la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea. Potrivit...