Exclusiv Dani Coman: "Am fost dezgustat de modul în care s-a interpretat transferul lui Ioniţă"
24.02.2020, 12:41Transferul lui Alexandru Ioniţă, 25 de ani, la Astra a fost privit ca un afront de o parte a suporterilor Rapidului.
Dorit insistent de Daniel Pancu în Giuleşti, cel poreclit "Bulgaru'" a ajuns până la urmă la Astra, care s-a opus vehement mutării jucătorului pentru jumătate de an de la Universitatea Craiova la Rapid.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ioan Niculae a insistat ca fotbalistul vândut în ianuarie 2018 la CFR Cluj cu un milion de euro să fie luat înapoi. S-a înţeles cu omologul său de la CFR, Neluţu Varga, pentru un transfer de un an şi jumătate cu opţiune de cumpărare definitivă. Iar Ioniţă chiar a jucat bine în meciurile în care a fost folosit de Bogdan Andone la Astra, cu Hermannstadt, 2-2, şi cu Sepsi, 2-2.
Dani Coman, dezgustat de intrepretările date de unii rapidişti la transferul lui Alex Ioniţă
Prezent la Digi Sport Matinal, Dani Coman a fost întrebat dacă mai merge la meciurile echipei cu care ţine de mic. "Da, mă mai duc la meciurile Rapidului. Dar am rămas dezgustat, încă o dată, de modul în care a fost interpretat transferul lui Alexandru Ioniţă.
Ştiţi că dintr-un eventual transfer al lui Ioniţă, Astra trebuie să primească un procent şi ar fi o sumă importantă. Iar la Astra eu sunt doar preşedinte, nu decid astfel de lucruri.
Nu vreau să intru în discuţie cu nimeni, nici cu conducerea Rapidului, pentru că şi eu sunt unul dintre cei care ţin cu Rapid şi ţin încă de când eram copil. De altfel le-am dat şi un portar acum, pe Popa, un jucător în care eu cred foarte mult şi sper să-i ajute pe cei de acolo să promovaze şi anul viitor să ne întâlnim în Liga 1", a spus Coman la "Matinal".
Etichete: dani coman , alexandru ionita , ionita rapid , transfer ionita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...