Dănciulescu: ”Putem să și pierdem cu Steaua, important e să facem un joc care să ne dea speranțe pentru viitor”
30.10.2014, 13:21Directorul general al celor de la Dinamo, Ionel Dănciulescu, este convins că elevii lui Stoican vor faca tot ce depinde de ei pentru a se impune în fața Stelei, dar spune că o înfrângere n-ar fi un rezultat chiar rău în anumite condiții.
Dinamo va avea parte vineri, 31 octombrie, pe ”Arena Națională” de cel mai greu meci al turului de campionat: derby-ul cu Steaua. Prezent la conferinţa de presă, ce a precedat duelul rivalelor, directorul general al roș-albilor, Ionel Dănciulescu, a spus că cel mai important pentru gruparea din Șoseaua ”Ștefan cel Mare” este jocul pe care-l vor practica elevii lui Stoican.
”La un asemenea meci, cu o astfel de încărcătură, totul este posibil. Suntem datori faţă de suporteri în privinţa rezultatelor. Eu personal nu-mi doresc decât să facem o partidă bună, am mare încredere în băieţi, în unitatea de grup a echipei, în oamenii care se ocupă de această echipă.
Sunt sigur că vor face tot ceea ce depinde de ei pentru a face un rezultat bun. Poate să fie şi un rezultat negativ, nu este nicio problemă, important e să facă un joc bun, care să ne dea speranţe pentru viitor”, a spus Danciu.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Dănciulescu s-a declarat, totodată, convins că Dinamo este pe un drum bun, în ciuda rezultatelor oscilante din acest sezon.
”Este nevoie de timp, mai facem şi greşeli, însă lumea trebuie să aibă în noi, pentru că până la urmă Dinamo va redeveni o forţă, asta este ceea ce ne dorim, cu siguranţă, toţi cei de aici”, a conchis fostul internaţional.
Etichete: steaua , dinamo , steaua-dinamo , danciulescu , danciulescu steaua , declaratii danciulescu steaua dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...