Dănciulescu a revenit pe teren la 38 de ani. A fost titular în atacul lui Dinamo
14.11.2015, 14:43Ajuns la 38 de ani, Ionel Dănciulescu a revenit pe teren în atacul lui Dinamo. Fostul golgheter al formației din Ștefan cel Mare a fost titular în ofensiva "câinilor" la partida amicală cu Inter Olt Slatina, disputată la Slatina, orașul natal al actualului directorul sportiv al clubului bucureștean.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Fostul atacant a anunțat pe 12 noiembrie 2013 că își încheie activitatea de fotbalist, dar impresia creată atunci a fost că retragerea sa a fost una mai mult forțată. Deși au trecut aproape 2 ani din acel moment, oficialii din Ștefan cel Mare nu i-au organizat un meci de retragere lui Dănciulescu. Astfel, actualul director sportiv al trupei roș-albe a considerat că disputa cu Inter Olt, de la Slatina, ar fi cel mai potrivit meci de retragere.
Danciulescu a fost trimis pe teren de Mircea Rednic din primul minut și a fost schimbat în minutul 25. Acesta a fost de altfel și numărul cu care Dănciulescu a evoluat la Dinamo în ultima parte a carierei sale.
Momentul schimbării a fost unul emoționant pentru directorul sportiv al "câinilor", care a primit și un buchet de flori din partea antrenorului Mircea Rednic. La partidă asistă aproximativ 3.000 de spectatori.
Tehnicianul echipei din Ștefan cel Mare nu a putut conta la meciul amical cu Inter Olt Slatina pe jucătorii convocați la loturile naționale: Steliano Filip (România), Dorin Rotariu și Ionuț Nedelcearu (România U21), Patrick Petre și Alin Dudea (România U19).
ECHIPA DE START:
Dinamo (4-2-3-1): Abraham - Feussi, Marc, Puljic, Ghomsi - Van Haaren, Șerban - Gavrilă, Matei, Shalaj - Dănciulescu
Antrenor: Mircea Rednic
Etichete: dinamo , ionel danciulescu , danciulescu retragere , olt slatina dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...