Dan Șucu a anunțat câți bani câștigă jucătorii Rapidului dacă o înving pe FCSB
articol scris de Digi Sport01.11.2023, 19:11
Rapid o va întâlni pe FCSB duminică, de la ora 20:30, în derby-ul etapei cu numărul 15 din SuperLiga României. Partida va putea fi urmărită pe Digi Sport 1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
După ce a învins-o pe Universitatea Craiova în ultima etapă cu scorul de 2-0, Rapid s-a apropiat la cinci puncte de liderul FCSB. Pentru a-i motiva mai mult pe jucătorii săi înaintea derby-ului cu FCSB, Dan Șucu le-a promis rapidiștilor o primă, în cazul în care vor câștiga partida.
Dan Șucu va acorda o primă de 80.000 de euro
Dan Șucu a declarat că le va acorda băieților săi o primă totală în valoare de 80.000 de euro, în cazul în care vor câștiga derby-ul cu FCSB.
„Am citit declarația simpatică pe care domnul Becali a dat-o despre primele pe care le dăm noi, aici, la Rapid și anume că eu de asta dau prime mari că n-o să ajung să le dau și de asta promit prime că n-o să dau niciodată banii ăștia. Este o declarație simpatică, mi-a citit-o soția, mi-a plăcut și am apreciat spiritul de glumă al domnului Becali pe care abia aștept să îl întâlnesc în derby-ul cu FCSB, care va avea loc duminică.
80.000 de euro pentru victorie cu FCSB, asta este suma pe care o împart băieții și o merită cu prisosință. M-am bucurat că anul trecut, de trei ori, primele au plecat direct din conturile mele la acești băieți minunați. Asta sper să se întâmple și în acest an. Până una alta, chiar am avut motive mari de bucurie, motive serioase și sunt convins că așa va fi și în sezonul acesta. Oricum, a fost simpatică declarația domnului Becali”, a declarat Dan Şucu, conform fanatik.ro.
În cazul în care Rapid va triumfa la finalul derby-ului cu FCSB, giuleștenii se vor apropia la doar două puncte de ”roș-albaștrii”.
Dan Șucu nu l-a uitat pe Gigi Becali
Recent, Gigi Becali a spus că se pricepe mult mai bine la fotbal decât Dan Șucu și că nu există termen de comparație între cei doi. Astfel, chiar dacă a spus despre Șucu că este o persoană bună, Rapid nu va avea nicio șansă în acest sezon în fața FCSB-ului.
”Păi, și cu Dan Sucu, eu îl cunosc bine, e un om de mare calitate, dar la fotbal nu are calitate, la fotbal îl bat eu, îl spulber. Unde a venit? Știi ce înseamnă șapte puncte? Imens! Înjumătățire de puncte, dar aici nu e vorba numai de șapte puncte, e vorba de șapte puncte plus diferența de valoare, care e cam de aici la Ploiești”, a declarat Gigi Becali, conform prosport.ro
Astăzi, a venit și replica lui Dan Șucu.
”Referitor la prime, vreau să îi transmit amical domnului Becali că anul trecut, din patru meciuri, băieții mi-au luat de trei ori primele, de trei ori am învins FCSB-ul. Iar în playoff prima a fost mai importantă, pentru că este dublă”, a spus Dan Șucu.
Etichete: rapid , gigi becali , fcsb , dan sucu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...