Dan Petrescu, scos din sărite de demiterea lui Mihai Iosif. Ce nu înţelege în fotbalul românesc
articol scris de Digi Sport03.03.2022, 08:07
Dan Petrescu (54 de ani) a vorbit despre situația lui Mihai Iosif (47 de ani), dat afară de la Rapid după ce echipa a ajuns la 10 meciuri fără victorie în Liga 1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Mihai Iosif a fost înlocuit cu Adrian Mutu, iar această decizie este de neînțeles pentru Dan Petrescu.
Antrenorul celor de la CFR Cluj a vorbit la finalul meciului cu FC Voluntari, încheiat 1-0 pentru ardeleni, despre schimbarea lui Iosif și a declarat că ar trebui să existe mai multă continuitate în fotbalul românesc, dacă se dorește cu adevărat performanță.
De asemenea, nu i se pare normal ce i se întâmplă lui Prepeliţă la FC Argeş, presat să plece deşi echipa este la un pas de play-off, şi nu înţelege de ce se întâmplă astfel de lucruri în fotbalul de la noi.
Dan Petrescu, scos din sărite de demiterea lui Mihai Iosif
Dan Petrescu consideră că oficialii Rapidului au făcut o greșeală în momentul în care l-au demis pe Mihai Iosif.
"Cum poate să fie Iosif schimbat după rezultatele pe care le-a avut? Sau să fie presiune pe Prepeliță? Eu nu-l cunosc (n.r. pe Prepeliță), dar unde erau acum doi ani?
N-am vorbit în viața mea cu el, dar Prepeliță se bate la play-off, erau vai de ei când i-a preluat, erau pe ultimul loc și acum i-a adus aici, dar vor să-l schimbe.
Cum vrei să ai rezultate dacă schimbi antrenorul după o înfrângere? Ar trebui mai multă continuitate. Iosif a făcut o treabă fantastică la Rapid.
N-am auzit să dea o declarație urâtă despre alt antrenor, despre adversari. Și-a văzut de treaba lui. Iosif e un antrenor foarte bun, în opinia mea”, a spus Dan Petrescu, la finalul meciului cu FC Voluntari.
VIDEO cu declarațiile lui Dan Petrescu, la finalul jocului FC Voluntari - CFR Cluj 0-1
Etichete: dan petrescu , andrei prepelita , antrenori liga 1 , mihai iosif
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...