Video Exclusiv Dan Petrescu putea ajunge la FCSB, dar Becali s-a opus! Ilie Dumitrescu: "Gigi nu-și dorește așa ceva"
24.12.2019, 21:12Antrenorul CFR-ului, Dan Petrescu, s-a aflat în trecut pe radarul FCSB-ului, dar nu a ajuns niciodată să antreneze echipa lui Gigi Becali. Ilie Dumitrescu a explicat, în direct la Digi Sport, de ce "Bursucul" nu va antrena niciodată la FCSB.
Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
Ilie Dumitrescu spune că Gigi Becali nu vrea să aducă la FCSB un antrenor care să decidă tot ce se întâmplă la echipă: "Gigi Becali nu-și dorește un personaj ca Dan Petrescu la FCSB. Scenariul ăsta e foarte greu de realizat. Dacă Gigi Becali își dorea ca Dan Petrescu să fie antrenor la FCSB, de doi, trei ani putea să fie acolo. Dacă Gigi își dorea să-l aibă antrenor pe Petrescu, era semnat. El nu-și dorește genul ăsta de antrenor cu personalitate. Gigi Becali nu-și dorește așa ceva”, a spus Ilie Dumitrescu.
Ilie Dumitrescu: "Parteneriatul ăsta nu se poate realiza!”/ Dan Petrescu: "”N-are rost să răspund acum, suntem în Ajunul Crăciunului!"
Vorbele lui Ilie Dumitrescu sunt confirmate de o declarație dată de Dan Petrescu, în exclusivitate pentru Digi Sport.
”N-are rost să răspund acum, suntem în Ajunul Crăciunului! N-are rost să răspund acum”, a spus antrenorul lui CFR Cluj, întrebat dacă ar putea vreodată să lucreze cu Gigi Becali, în condițiile în care patronul de la FCSB i-ar pune la dispoziție un buget consistent de transferuri.
"Uite că Gigi Becali face performanță și cu Vintilă. Până acum e senzațional ce a făcut Vintilă. Îl cunosc foarte bine pe Gigi Becali și îl cunosc foarte bine și pe Dan Petrescu. Parteneriatul ăsta nu se poate realiza. Niciodată! Dacă Gigi își dorea foarte mult să-l aibă antrenor pe Dan Petrescu, îl avea de foarte mult timp", a mai spus Ilie Dumitrescu, în cadrul emisiunii Fotbal Club, la Digi Sport.
VIDEO Ilie Dumitrescu a explicat de ce Dan Petrescu nu va ajunge niciodată la FCSB
Campionatul se va relua cu derby-ul CFR - FCSB
Primul meci de la reluarea campionatului, pentru FCSB, va fi chiar derby-ul cu CFR Cluj. În acest moment, roș-albaștrii se află pe trei, cu 39 de puncte. Ardelenii sunt lideri cu 44 de puncte, iar pe doi se află Astra, cu 40 de puncte, giurgiuvenii fiind penalizați de FRF cu trei puncte. Echipa lui Bogdan Vintilă are însă un joc mai puțin disputat.
Partida dintre CFR și FCSB se va disputa duminică, 2 februarie, de la ora 20:00, și va fi transmisă în direct pe Digi Sport 1, dar și pe digisport.ro, pentru abonații RCS-RDS. Meciul putea fi urmărit și în format live text și video pe digisport.ro. Jocul va putea fi vizionat de către abonații RCS-RDS și în aplicația Digi Online.
Clasamentul Ligii 1 la finalul anului 2019
Etichete: cfr cluj , dan petrescu , gigi becali , ilie dumitrescu , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Guvernul României a făcut public documentul primit de la Kiev, în care se detaliază motivele care...