Video Dan Petrescu nu decide niciun transfer la CFR Cluj. ”Antrenez ce mi se pune la dispoziție”
articol scris de Digi Sport01.10.2022, 15:23
Dan Petrescu (54 de ani), antrenorul celor de la CFR Cluj, a răbufnit în momentul în care a fost întrebat despre plecarea lui Alexandru Păun la Hapoel Beer Sheva.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Antrenorul a fost reconfirmat recent în funcția de antrenor la CFR Cluj, în ciuda relației tensionate cu patronul clubului, Ioan Varga, dar și cu fanii echipei.
- Dan Petrescu a vorbit despre relația cu patronul CFR-ului: “În democrație, e ceva unic ce a reușit”
Dan Petrescu nu decide niciun transfer la CFR Cluj. ”Antrenez ce mi se pune la dispoziție”
”Bursucul” a spus că nu el a fost cel care a decis plecarea atacantului. Mai mult, antrenorul susține că el nu ar fi vrut nici ca Betancor (29 de ani) să plece la Pafos (Cipru) și nici Dugandzic (28 de ani), la Rapid.
”Dan Petrescu este antrenorul clubului. Nu este proprietarul clubului, nu este director sportiv, nu e președinte, nu e patron. Eu antrenez ce mi se pune la dispoziție. Betancor, Păun, Dugandzic...
Nu am fost de acord cu aceste plecări.
Dar, nu trebuie să decidă Dan Petrescu, ci clubul. Eu antrenez ce mi se pune la dispoziție”, a spus Petrescu.
Dan Petrescu: ”Am închis acest subiect”
Antrenorul a mai precizat că el nu are niciun cuvânt de spus nici la capitolul ”intrări”.
”Așa este peste tot în lume. Încercăm să facem presiune aiurea. Nu eu decid cine pleacă și cine vine la CFR Cluj.
Am închis acest subiect. Altă întrebare”, a mai spus Petrescu.
VIDEO cu Dan Petrescu despre transferurile de la CFR Cluj
Etichete: dan petrescu , transferuri cfr cluj , dan petrescu cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...