Dan Petrescu, misterios înaintea ultimei etape. Mai rămâne la Cluj și la anul? "Important e ce face CFR, nu eu"
14.05.2018, 10:32VIDEO Astra - CFR 0-2. Despre posibila plecare a lui Dan Petrescu de la CFR Cluj la finalul acestui sezon s-a discutat intens în ultima perioadă. S-a vehiculat că ar fi semnat deja o înțelegere în China, dar înaintea ultimului meci al sezonului păstrează misterul asupra viitorului său.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Tehnicianul de la CFR, care a spus că nu se va uita la meciul dintre Craiova și FCSB, unde o victorie a oltenilor ar aduce încă de acum titlul la Cluj, consideră că partida echipei sale cu Viitorul, din ultima etapă, va fi cea mai importantă a sezonului pentru el și echipa lui.
Fără să vrea să agite apele înaintea acestui meci cu o deosebită importanță, Dan Petrescu (50 de ani) s-a rezumat să spună doar că mai are un an de contract cu formația din Gruia.
După meciul cu Astra, Dan Petrescu a fost întrebat la conferința de presă dacă va rămâne la CFR și în sezonul următor și a răspuns: "Despre asta trebuie să vorbim acum? Eu trebuie să mă gândesc la meciul cu Viitorul, cel mai important al sezonului pentru noi, unde jucăm cu trofeul pe masă. Nu e important ce face Dan Petrescu, e important ce face CFR Cluj".
"Întâi, trebuie să jucăm meciul cu Viitorul, apoi mai vedem. Am contract încă un an cu CFR, e simplu", a mai spus Dan Petrescu.
Etichete: dan petrescu , petrescu , petrescu cfr , viitor dan petrescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...