Exclusiv ”Doctorii mi-au spus să mă las”. Dan Petrescu, aproape să renunţe la fotbal
29.12.2017, 12:0318 ani a jucat Dan Petrescu la seniori. Cel mai mare vis al său a fost să îmbrace tricoul Stelei. La echipa din Ghencea a fost copil de mingi şi a crescut savurând driblingurile lui Răducanu şi cursele lui Troi şi Sătmăreanu.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
“Am debutat cu domnul Ienei la Steaua, am intrat puţin într-un meci din deplasare. Nu mai ştiam ce să fac, îmi venea să-l pup pe nea Imi”, şi-a amintit antrenorul echipei CFR Cluj, într-un interviu exclusiv acordat Digi Sport.
Primul club la care a jucat în străinătate a fost echipa italiană Foggia, dar transferul nu a fost lipsit de peripeţii. Dan Petrescu se antrena cu Fenerbahce, dar a apărut impresarul Giovanni Becali cu un avion privat şi l-a “furat” de pe aeroport. Aşa a ajuns în Italia unde l-a întâlnit pe Zdenek Zeman. Antrenorul ceh era un fanatic al pregătirii spartane.
“Cu Zeman am muncit foarte mult... cât am muncit toată cariera la un loc. Îl sunam mereu pe Giovanni Becali şi îl rugam să mă ia de acolo. M-am obişnuit greu şi cu mâncarea. La noi mâncam cartofi prăjiţi şi friptură, acolo nu aveam voie. Am trecut pe salate şi paste. Nu eram obişnuit cu pastele şi nici cu apă plată. După aceea am adus aceste obiceiuri şi la echipa naţională”, a spus Bursucul.
După aventura din Italia a ajuns în Anglia. Sheffield Wednesday a fost prima echipă din Premier League. După un an s-a transferat la Chelsea. Vizita medicală de la Londra a fost cu emoţii.
“Am avut nişte probleme la spate şi la şolduri şi doctorul de la spital mi-a spus să nu mai joc fotbal. Antrenorul lui Chelsea, Glenn Hoddle, s-a uitat în fişele mele şi a văzut că pe la toate echipele am fost titular. Mi-a spus că nu crede că o să am probleme. Între timp am mai jucat vreo 500 de meciuri oficiale. Asta este, unii medici mai exagerează. Oricum eu nu îi credeam pe doctori. Puteam să mor acolo, eu oricum nu mă lăsam de fotbal”, a spus Petrescu.
Fundaşul român s-a înţeles foarte bine cu managerul Glenn Hoddle. Au rămas în relaţii bune chiar şi după ce Dan Petrescu a marcat, la ultima fază a meciului, golul prin care naţionala României a învins Anglia, la Mondialul din 1998. Selecţionata Albionului era pregătită la acea vreme de Glenn Hoddle.
“Glenn avea încredere în mine. Îmi spunea că sunt cel mai bun fundaş dreapta din lume şi să nu-mi fac probleme. Nu-mi dădea sfaturi şi îmi spunea să joc aşa cum vreau”, a spus fostul internaţional român.
Dan Petrescu are 50 de ani. A jucat la Steaua, FC Olt, Foggia, Genoa, Sheffield Wednesday, Chelsea, Bradford, Southampton şi Progresul Bucureşti. La echipa naţională a jucat 95 de meciuri. Acum este antrenorul echipei CFR Cluj.
Etichete: chelsea , echipa nationala , dan petrescu , zdenek zeman , foggia , glenn hoddle
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...