Exclusiv Dan Petrescu l-a convins pe patron să dea 150.000 de euro pe un jucător, apoi l-a scos din lot
21.04.2022, 15:02CFR Cluj se confruntă cu mai multe probleme financiare în ultima perioadă. După ce clubul a pierdut litigiul cu Giedrius Arlauskis(34 de ani), oficialii campioanei au rămas datori și celor de la UTA.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 2
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Dan Petrescu l-a convins pe patron să dea 150.000 de euro pe jucător, apoi l-a scos din lot
Totul, în contul transferului lui Roger Junio Rodrigues (26 de ani), tranzacție realizată în februarie 2022.
Deși Roger ar fi devenit liber de contract în vara acestui an, Dan Petrescu (54 de ani) a insistat pentru transfer încă din pauza de mercato. Diriguitorii ardelenilor i-au făcut pofta și au convenit cu omologii din Arad pentru ca tranzacția să se facă în schimbul sumei de 150.000 de euro.
În plus, cei de la UTA au mai reușit să adauge în contract și o clauză, în valoare de 50.000 de euro, dacă CFR Cluj va câștiga campionatul, susțin sursele digisport.ro.
Din suma de 150.000 de euro, cei de la CFR nu au achitat decât 100.000 de euro. Arădenii au tot așteptat restul banilor, dar când au realizat că nu vor mai primi nimic s-au adresat comisiilor federale.
”Acțiune în constatare. Respinge excepțiile inadmisibilității și prematurității ca neîntemeiate. Admite în parte cererea reclamantului.
Obligă clubul pârât la plata sumei cu titlul de indemnizație de transfer, precum și a cheltuielilor de judecată. Cu recurs în termen de 5 zile. Pronunțată azi, 20.04.2022, în ședință nepublică, la sediul LPF”, se arată în decizia celor de la CNSL
Când a semnat Roger Junio Rodrigues cu CFR Cluj
În februarie 2022, UTA și CFR Cluj au ajuns la un acord pentru transferul lui Roger.
"Cluburile CFR 1907 Cluj şi UTA Arad au ajuns la un acord privind transferul definitiv al mijlocaşului Roger Junio Rodrigues. Iniţial, fotbalistul trebuia să ajungă sub comanda lui Dan Petrescu în vară, însă cluburile s-au înţeles asupra transferului încă de pe acum, astfel că astăzi Roger s-a alăturat echipei noastre. Îi dorim multă baftă şi cât mai multe realizări la CFR Cluj!", a anunţat, luni, clubul CFR Cluj, pe site-ul oficial.
Roger este un brazilian născut pe 1 martie 1996, care a evoluat în ţara sa natală la Botafogo, Vila Nova FC, Goiania şi Atletico Goianiense, iar în Europa, la grupările albaneze la FK Kukesi şi KS Kastrioti.
El a semnat cu UTA Arad la începutul anului trecut, fiind transferat de la formaţia letonă Riga FC, cu care evoluase în preliminariile Champions League. Roger a marcat 3 goluri în 26 de partide jucate în acest sezon.
- 25 de ani are Roger Junio
- 550.000 de euro e cota de piaţă a lui Roger Junio
Etichete: dan petrescu , transferuri cfr cluj , roger junio rodrigues
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Actorul Hudson Meek, cunoscut mai ales din filmul „Baby Driver”, a murit după ce a căzut dintr-o...