Dan Petrescu, gata să fie onorat de clujeni: ”Omul acesta are numai succese”
articol scris de Digi Sport03.10.2020, 12:42
Dan Petrescu are din ce în ce mai mulți fani la Cluj după ce a cucerit 3 titluri la rând cu CFR și s-a calificat din nou în grupele Europa League.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Printre cei care îi recunosc meritele tehnicianului de 52 de ani este primarul Clujului, Emil Boc. Acesta a propus ca Dan Petrescu să primească titlul de cetăţean de onoare al orașului.
„Omul acesta are de 3 ani de zile, de când e aici, numai succese. Eu cred că e un om care a făcut extraordinar de mult pentru acest oraş. Ne-a preţuit oraşul în plan european şi naţional.
E un om extrem, extrem de dedicat sportului. E un profesionist desăvârşit şi un om care s-a îndrăgostit de Cluj. A venit aici şi nu a plecat, chiar dacă ar fi avut oferte mult mai bune, la valoarea lui, în altă parte, dar a stat aici ca să ducă Clujul unde este acum”, a declarat primarul Emil Boc despre antrenorul din Gruia, la un post local de radio, conform monitorulcj.ro.
"Mă gândesc serios la calificare". Dan Petrescu schimbă strategia, după ce a aflat adversarele lui CFR Cluj
CFR Cluj și-a aflat adversarele din Europa League, vineri, la tragerea la sorți. Campioana României a fost repartizată în grupa A, unde se va duela cu AS Roma, Young Boys Berna și CSKA Sofia.
La scurtă vreme după tragerea la sorți de la Nyon, Dan Petrescu a făcut o analiză a grupei și, de această dată, s-a arătat ceva mai optimist în privința șanselor echipei sale.
Dan Petrescu, după tragerea la sorți pentru grupele Europa League: "Mă gândesc serios la calificare"
Antrenorul campioanei României spune că se gândește serios la egalarea performanței de anul trecut, când CFR Cluj s-a calificat în 16-imile Europa League, după ce a obținut 12 puncte dintr-o grupă cu Rennes, Celtic și Lazio.
"Când a fost anul trecut, speram ca măcar o victorie să facem cu una din ele, să nu ne facem de râs. Dar să mă gândesc că vom face 4 victorii și ne vom califica, sincer nu mă gândeam. Nici nu m-am gândit la calificare vreo secundă. Ăsta e adevărul, nu are rost să vă mint. Poate eu sunt diferit față de alți antrenori, care promit multe. Eu nu pot să promit nimic. Grupa pare mai accesibilă decât cea de anul trecut, dar dacă suntem mulțumiți de grupă și după nu facem puncte, degeaba suntem mulțumiți.
E clar, Roma este favorita grupei. După, în spatele ei vine Young Boys, care are un lot cotat la 60 și ceva de milioane de euro și care, de obicei, ajunge în Champions League. După care, urmăm noi și ȚSKA Sofia, poate cu un avantaj pentru noi, că avem mai multă experiență de anul trecut.
Dacă anul trecut nu mă gândeam la calificare, acum mă gândesc serios că vreau să ne calificăm mai departe, mai ales că anul trecut am jucat de la egal la egal până și cu Sevilla, care a câștigat competiția. Anul acesta, la fel, nici cu Dinamo Zagreb nu am pierdut. Avem șansele noastre să ne calificăm și sper să facem tot posibilul pentru calificarea în primăvară.
Sincer, nu-mi doream Celtic, Dinamo Zagreb, Slavia Praga, Maccabi. Până la urmă, ce nu mi-am dorit nu a venit. Roma e o echipă bună, dar aș fi preferat să merg la Londra. Nu am mai fost de multă vreme și preferam Arsenal sau Tottenham, sau poate chiar grupa lui Tottenham, dar, dacă aș spune că e o grupă imposibilă, n-aș fi corect", a declarat Dan Petrescu, în cadrul unei conferințe de presă.
Programul meciurilor din grupele Europa League:
- Etapa 1: 22 octombrie
- Etapa 2: 29 octombrie
- Etapa 3: 5 noiembrie
- Etapa 4: 26 noiembrie
- Etapa 5: 3 decembrie
- Etapa 6: 10 decembrie
Etichete: dan petrescu , cfr europa league , dan petrescu cfr cluj , dan petrescu europa league , emil boc cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...