Video Dan Petrescu, declarația serii, după Astra - CFR Cluj 1-5: "La 5-1 am început să mă relaxez puțin"
06.05.2019, 23:57VIDEO Astra - CFR Cluj 1-5 | Campioana CFR Cluj a zdrobit-o pe Astra, însă Dan Petrescu a surprins la finalul meciului. Cu toate că echipa sa a dat de pământ cu giurgiuvenii, "Super Dan" a avut și nemulțumiri.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Parcă nu am jucat așa cum trebuie, 1-0 nu era meritat, dar după pauză am făcut 2-0 și controlam jocul evident. Am făcut o greșeală în apărare și era să ne coste, după care, la 2-1, cei de la Astra au început să facă presiune, dar Djokovic a marcat un gol foarte important, după care, de la 3-1, am dominat și am marcat și celelalte două goluri. Chiar dacă scorul a fost 5-1, nu a fost o victorie așa ușoară", a spus Dan Petrescu la final.
Dan Petrescu a oferit și declarația serii după ce echipa a spulberat trupa lui Costel Enache.
"M-am temut tot timpul. La la 5-1 am început să mă relaxez putin. E normal, când Alibec e în teren, poate să inventeze orice, Llullaku, Zoua, toţi jucătorii de atac, e normal să te temi. Păi cum să fiu relaxat, când mai avem două meciuri? Noi Sperăm să rezolvăm ecuaţia în următorul meci, dar vom juca împotriva unei echipe rănite, care a pierdut şi dacă pierde şi la noi, poate să piardă şi locul 3.
Vă daţi seama că vor veni montaţi să câştige şi sunt convins că trebuie să îi mobilizez, să îi ţin cu picioarele pe pământ, pentru că nu s-a terminat. Trebuie să luăm neapărat un punct", a precizat Dan Petrescu.
Astra - CFR Cluj 1-5 | Dan Petrescu i-a dat replica lui Mihai Stoica
Dan Petrescu l-a contrazis pe Mihai Stoica. Oficialul celor de la FCSB spunea, înaintea meciului Astra - CFR Cluj, că era nevoie de o minune pentru ca ardelenii să piardă.
"Dar nu era o minune dacă Astra bătea azi. Astra e finalista Cupei, este pe locul 4 sau 5, nu văd de ce ar fi fost o minune dacă ne bătea. Eu cred că înţelegeţi că, în momentul în care am acceptat această ofertă, nu a fost pe moment, a fost mai demult, iar toată presiunea mi-am asumat-o eu. Ştiţi că presiunea e maximă să vii în play-off, când meciurile sunt cele mai grele. Chiar dacă echipa era pe primul loc, ştiam ce meciuri ne aşteaptă. Şi în continuare îmi asum această responsabilitate, presiunea e toată pe mine, dar fiecare zice ce vrea şi nu am ce să răspund. Eu am venit pentru că am fost dorit foarte mult", a explicat Dan Petrescu.
Antrenorul liderului a explicat și ce nu i-a plăcut de când a revenit în Gruia, deși echipa sa a mers ceas.
"În primul rând nu mi-a plăcut că am ieşit din Cupă, mi-aş fi forit să jucăm finala, şi în al doilea rând, poate meciurile cu FCSB şi cu Craiova au fost foarte grele, dar am dat foarte multe bare. La fiecare meci dăm, şi cu Steaus şi cu Craiova şi azi. Noi acum trebuie să ne gândim sută la sută la meciul cu Craiova pentru că nu s-a terminat campionatul", a punctat Petrescu.
CFR Cluj mai are nevoie de un singur punct pentru a deveni, matematic, campioană din nou, însă în etapa viitoare, ardelenii primesc vizita celor de la Craiova. Echipa lui Corneliu Papură vine după înfrângerea cu FCSB, iar în cazul unui nou eșec, poate pierde și locul al treilea, care duce în cupele europene.
VIDEO cu rezumatul meciului Astra - CFR Cluj:
Etichete: dan petrescu , astra cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...