Dan Petrescu, aproape de a-și împlini visul! Este pe lista fostei sale echipe din Anglia
11.11.2020, 18:39Dan Petrescu a dat de înțeles că are nevoie de o schimbare și că s-ar putea despărți de CFR Cluj. Iar zvonurile au apărut despre o ofertă de nerefuzat de la Al Nassr, din Arabia Saudită.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Însă recent, planurile sale s-ar putea schimba radical. Una din echipele la care a jucat în Premier League, Sheffield Wednesday, a rămas fără antrenor după ce l-a demis pe Gary Monk.
Iar pe lista posibililor înlocuitori apare și numele lui Dan Petrescu, cel care a jucat un sezon pentru ”Bufnițe”, formație pentru care a marcat 3 goluri în 39 de partide.
Ar fi un vis împlinit pentru Dan Petrescu, cel care a declarat mereu că își dorește să antreneze în Anglia, acolo unde a cunoscut gloria în tricoul lui Chelsea.
Dan Petrescu, remarcat după ce a ajuns cu CFR Cluj în grupele Europa League
Performanțele reușite de antrenorul român în Europa League au atras atenția conducerii lui Sheffield Wednesday, al treilea club ca vechime din Anglia. Acum , echipa de pe Hillsborough este pe locul 23 în Championship după ce a obținut doar două victorii în ultimele 12 partide.
Echipa începuse sezonul cu o depunctare de 12 puncte, care a fost redusă ulterior la jumătate.
Dan Petrescu are însă concurență serioasă: Tony Pulis este principalul favorit, iar pe lista candidaților se mai află nume mari ca Sol Campbell sau Gustavo Poyet, fostul său coechipier de la Chelsea.
Dacă ar ajunge la Sheffield Wednesday, tehnicianul de 52 de ani l-ar avea ca adversar pe George Pușcaș de la Reading.
Etichete: dan petrescu , oferte dan petrescu , dan petrescu cfr cluj , dan petrescu sheffield wednesday
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântăreții de manele Bogdan Mocanu și Culiță Sterp și-au cerut scuze public după ce au postat pe...