Dan Petrescu a vorbit despre relația cu patronul echipei, Neluțu Varga: ”S-au băgat alte personaje. Mi-a dat mesaj”
articol scris de Digi Sport16.10.2022, 18:27
Antrenorul celor de la CFR Cluj, Dan Petrescu (54 de ani), a declarat că are o relație foarte bună cu patronul echipei, Neluțu Varga, chiar dacă au existat anumite personaje care au dorit să intervină și să agite apele în jurul echipei.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Omul de afaceri a fost la stadion după foarte mult timp, joi, la victoria campioanei României, scor 2-0, împotriva cehilor de la Slavia Praga, în etapa a 4-a din Grupa G din Conference League.
Dan Petrescu afirmă că se înțelege foarte bine cu Neluțu Varga
Dan Petrescu a recunoscut că a primit un mesaj de felicitări din partea lui Neluțu Varga, după meciul cu Slavia Praga. ”Bursucul” a recunoscut că nu au existat niciodată momente tensionate între ei, însă au existat persoane care au încercat să producă astfel de momente.
”Eu cu patronul am vorbit tot timpul, nu am avut niciodată împreună discuții contradictorii. S-au mai băgat alte personaje care se mai bagă. Dar, eu cu patronul nu am avut niciodată. Mi-a dat mesaj (n.r. - Neluțu Varga, după victoria cu Slavia), m-a felicitat.
Mi se pare normal, nu trebuie să facem nici nuntă, nici înmormântare. D-asta sunt și supărat, pentru că la unele meciuri se face nuntă și la unele înmormântări. Vreau să fim lăsați în pace cei de la Cluj, pentru că de când am fost eu, nu au fost probleme. Mai sunt și meciuri slabe, toți pierd”, a declarat Dan Petrescu, conform sport.ro.
Neluțu Varga, după victoria cu Slavia Praga: ”Trebuie să-mi controlez emoțiile”
Neluțu Varga a vorbit despre cum a trăit meciul cu Slavia Praga din lojă și ce le-a transmis jucătorilor.
Omul de afaceri nu se află în cea mai bună formă fizică după ultimele probleme medicale avute, așa că trebuie să fie echilibrat în tot ceea ce face.
”Sunt foarte, foarte bucuros! Cum a fost pe stadion? Nu m-am manifestat, pentru că trebuie să îmi controlez emoțiile în această perioadă.
Țin să felicit absolut toată echipa pentru succesul cu Slavia, nu vreau să laud unul sau mai mulți jucători. Cu siguranță, pentru CFR Cluj a fost cea mai mare victorie din ultima perioadă și sunt foarte fericit.
Secretul revenirii noastre? Cu siguranță, unitatea de care am dat dovadă!
Le transmit jucătorilor să meargă mai departe cu aceeași atitudine, să avem aceeași unitate, iar rezultatele vor veni în continuare, pentru că semnele sunt foarte bune. Jucătorii au prins tot mai multă încredere”, a spus Neluțu Varga, pentru ProSport.
Etichete: dan petrescu , nelutu varga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...