Dan Petrescu a răbufnit: ”Nicio echipă din lume nu joacă atât!”. De ce e ”corectă” neconvocarea lui Denis Alibec
articol scris de Digi Sport04.10.2021, 11:27
CFR Cluj a fost condusă de Gaz Metan Mediaș la pauză cu 0-1, dar a revenit în partea secundă și s-a impus cu 2-1.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
La finalul partidei, Dan Petrescu, antrenorul campioanei, a amintit din nou de programul încărcat cu care se confruntă echipa sa și a transmis că în decembrie CFR Cluj va fi ”singura echipă din lume” care va trebui să dispute șase partide în decurs de mai puțin de trei săptămâni.
VIDEO cu rezumatul meciului CFR Cluj - Gaz Metan Mediaș 2-1:
Dan Petrescu, nemulțumit de programul încărcat al CFR-ului
”În decembrie jucăm șase meciuri până pe 18! Nicio echipă din lume nu joacă șase meciuri până pe 18, nu pe 31! Nu știu cum să fac. Va fi și frig, zăpadă, gheață și noi avem lotul pe care-l avem”, a declarat Dan Petrescu, la conferința de presă susținută după meciul cu Gaz Metan Mediaș.
Antrenorul de la CFR Cluj a explicat și de ce consideră că Denis Alibec, revenit de curând după accidentare, nu trebuia convocat la echipa națională pentru meciurile cu Germania și Armenia.
”Trebuie să se pună pe picioare fizic și după. Că este fotbalist și că trebuie să fie mereu la națională, nu sunt dubii. Dar, dacă n-a jucat, eu zic că e o decizie corectă (n.r. să nu fie convocat acum)”, a transmis Dan Petrescu.
La finalul lunii noiembrie și până pe 18 decembrie, CFR Cluj va juca în cinci etape de campionat, cu Academica Clinceni, Chindia, CS Mioveni, Farul și FC Argeș, și are programat ultimul meci din grupele Conference League, pe teren propriu, cu Jablonec.
CFR Cluj, lider în Liga 1
Datorită victoriei cu Gaz Metan Mediaș, CFR Cluj a ajuns la 30 de puncte acumulate în cele 11 runde disputate până acum. Următoarea clasată, FC Botoșani, are 21 de puncte, la fel ca FCSB, dar un meci mai puțin disputat, cu Academica Clinceni, programat luni, de la 20:30, în direct la Digi Sport 1.
Campioana a pierdut puncte doar în partida cu FC Botoșani, pierdută cu 0-1 chiar la revenirea lui Dan Petrescu.
Etichete: dan petrescu , cfr cluj gaz metan , program cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...