Dan Petrescu a făcut anunțul despre Louis Munteanu
articol scris de Digi Sport26.01.2025, 21:47
Dan Petrescu (57 de ani), antrenorul CFR-ului, a vorbit despre Louis Munteanu (22 de ani), cel mai prolific atacant al echipei.

SuperLiga: Petrolul - Oțelul, luni, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, luni, 21:00, DGS 1
Dan Petrescu a vorbit despre posibilitatea ca Louis Munteanu să plece de la CFR Cluj, având în vedere că în ultima vreme au apărut informații conform cărora atacantul ar fi avut o propunere din MLS.
Dan Petrescu, despre Louis Munteanu: ”Asta e dorința mea”
Întrebat despre situația lui Louis Munteanu, Dan Petrescu a transmis că nu este surprins de informațiile apărute despre atacant. ”Bursucul” a precizat că și-ar dori să-l vadă titular pe Louis Munteanu la echipa națională la Campionatul Mondial din 2026, unde o vede pe România calificată în proporție de 90%.
”Am citit în ziar, dar nu m-ar surprinde ca Louis Munteanu să aibă ofertă. Este un jucător foarte bun, posibil să fie titular la naţională.
Asta e dorinţa mea, dar şi a lui ca să fie titular la echipa naţională la Campionatul Mondial unde România se va califica 90 la sută.

Acesta trebuie să fie ţelul lui, să fie titular la echipa naţională şi să fie golghterul României. Să dea cât mai multe goluri la CFR Cluj.
După meciul cu Botoşani, chiar dacă nu a marcat, am fost mulţumit de atitudinea lui. Cum s-a bătut, cum a alergat.
Trebuie să meargă pe stilul acesta de joc, nu să se oprească şi să dea din mâini”, a spus Dan Petrescu, în cadrul unei conferințe de presă.
Louis Munteanu, nouă goluri la CFR Cluj
De la transferul în Gruia, Louis Munteanu a evoluat în 21 de meciuri pentru CFR Cluj, a reușit să marcheze de nouă ori și să dea un assist.
Pe parcursul toamnei trecute, a contribuit decisiv la calificarea României la Campionatul European de tineret din vară.
Etichete: dan petrescu , louis munteanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Comandantul Lionel „Buster” Crabb din Marina Regală a Marii Britanii a dispărut în condiții...