Dan Petrescu a explicat care a fost diferența dintre FCSB și CFR Cluj în acest sezon
articol scris de Digi Sport12.05.2024, 09:37
CFR Cluj a câștigat, pe Arena Națională, scor 1-0, împotriva celor de la FCSB, într-un meci din cadrul etapei a 9-a a play-off-ului SuperLigii.
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
În urma acestei partide, în care ”roș-albaștrii” au primit titlul de campioană, ardelenii și-au asigurat cel puțin clasarea pe locul 3 la finalul sezonului (care înseamnă disputarea locului de baraj pentru Conference League). Dar, ”Feroviarii” sunt favoriți în fața Universității Craiova și a Farului Constanța să se claseze pe locul secund al ierarhiei, care duce automat în preliminariile Conference League.
CFR trebuie să se mulțumească doar cu o eventuală participare în cea de-a treia competiție europeană inter-cluburi, întrucât nu a avut puterea în acest sezon de a se lupta cu FCSB și de a câștiga al 9-lea titlu din istoria clubului.
De altfel, la finalul partidei contra ”roș-albaștrilor”, Dan Petrescu (56 de ani), antrenorul ardelenilor, a spus unde s-a făcut diferența între cele două echipe în actuala stagiune și de ce CFR nu a putut să fie un adversar puternic pentru FCSB.
Dan Petrescu: ”FCSB a avut omogenitate. La CFR s-a pierdut cu venirea multor jucători”
Dan Petrescu a susținut că CFR Cluj a întâmpinat foarte multe probleme pe parcursul acestui sezon din cauza faptului că lotul ardelenilor a fost reformat din temelii. De partea cealaltă, ”Bursucul” a subliniat că omogenitatea FCSB-ului a fost factorul cheie care le-a adus ”roș-albaștrilor” titlul de campioană în actuala stagiune.
”FCSB e cam aceeași echipă, a avut omogenitate. La CFR s-a pierdut cu venirea multor jucători. Nu e ușor să schimbi mulți jucători. Cred că și la anul va fi greu, nu va fi ușor să faci o echipă”, a spus Dan Petrescu, la flash-interviu.
În acest sezon, CFR Cluj a făcut nu mai puțin de 33 de transferuri (atât în mercato de vară, cât și în iarnă) și a renunțat la 25 de jucători (lăsați liberi de contract, împrumutați la alte echipe sau vânduți).
Clasamentul play-off-ului SuperLigii
VIDEO Rezumat FCSB - CFR Cluj, scor 0-1
VIDEO cu intervenția lui Gigi Becali, după FCSB - CFR Cluj, scor 0-1
Etichete: cfr cluj , dan petrescu , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Sute de oameni s-au adunat pe aeroportul Muan din Coreea de Sud și așteaptă identificarea...