Dan Petrescu a dat undă verde pentru transferul lui Claudiu Petrila. “Să ajungă cât mai repede”
articol scris de Digi Sport29.04.2022, 18:38
Mijlocașul Claudiu Petrila (21 de ani) este pe lista mai multor echipe din străinătate, după evoluțiile bune de la CFR Cluj.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Claudiu Petrila, dorit de Fenerbahce și Galatasaray
Dan Petrescu, antrenorul campioanei Ligii 1, a declarat că este de acord cu transferul lui Petrila, întrucât ar fi atât în avantajul jucătorului, cât și al clubului clujean.
Presa turcă a anunțat că Fenerbahce Istanbul și Galatasaray Istanbul sunt interesate de transferul lui Claudiu Petrila.
- 1,4 milioane de euro este cota de piață a lui Claudiu Petrila, potrivit Transfermarkt.
- Mijlocașul de bandă a reușit 9 goluri și 5 pase decisive în acest sezon pentru CFR Cluj.
"În primul rând, eu nu decid cine pleacă dacă vine o ofertă. Dacă oferta e bună pentru club, orice jucător poate să plece, e normal. Ar fi un succes dacă Petrila ar pleca la o echipă așa de mare. Până la urmă, Fenerbahce și mai ales Galatasaray, acolo au avut succes jucătorii noștri.
Ar fi ceva fantastic să meargă, îi doresc să ajungă cât mai repede la un club mare. Ar fi bine și pentru el, și pentru CFR, dar mai ales pentru el", a spus Dan Petrescu, în cadrul unei conferințe de presă.
- Duminică, 1 mai, de la ora 21:30, CFR Cluj joacă pe teren propriu cu Farul Constanța, în direct pe Digi Sport 1, în etapa cu numărul 7 din play-off-ul Ligii 1.
Etichete: cfr cluj , transfer , fenerbahce , dan petrescu , galatasaray , petrescu , claudiu petrila , petrila
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...