Cazul lui Ţucudean, comparat de Dan Petrescu cu cel al lui Kokorin: "Sunt curios. A stat la puşcărie un an şi ceva"
20.10.2019, 09:37Dan Petrescu se bucură de o veste bună, după ce George Ţucudean a anunţat că va reveni pe teren în iarnă. Atacantul de 28 de ani trecuse printr-o operaţie la inimă, care a decurs conform planului, iar perioada de recuperare este pe sfârşite.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Bursucul" a reacţionat asupra acestei veşti după meciul de sâmbătă cu Universitatea Craiova şi a făcut o paralelă între cazul lui Ţucudean şi cel al fostului său elev, Aleksandr Kokorin. Fotbalistul rus a semnat luna trecută cu Zenit, după ce a stat şase luni la puşcărie pentru huliganism şi agresiune.
"Nu ştiu cum va reacţiona după 5-6 luni de absenţă, dar mai e un caz interesant cu un fost jucător de al meu, Kokorin, care-mi era tare drag. A jucat la Dinamo Moscova, a stat la puşcărie un an şi ceva (n.r. condamnat 18 luni, a stat 6), acum a ieşit, e la Zenit dar nu a jucat încă. Sunt curios când va reintra, a stat un an.
Are nişte calităţi, eu nu am mai văzut un jucător ca el. L-am sunat, i-am urat baftă, sunt curios când va juca, sper cât mai repede şi cât mai bine", a spus Dan Petrescu.
Deşi a semnat de mai bine de o lună cu gruparea rusă, Kokorin nu a reuşit încă să bifeze primele minute pentru Zenit.
- Dan Petrescu şi Aleksandr Kokorin au lucrat împreună la Dinamo Moscova, pentru două sezoane, în perioada 2014-2016.
George Ţucudean şi-a anunţat revenirea pe teren
George Țucudean a fost suporterul de lux în derby-ul cu Universitatea Craiova, 2-0. Chiar înaintea partidei, Țucudean a anunțat că își va relua activitatea fotbalistică în decembrie.
"E ceva deosebit să mă întâlnesc cu suporterii. Mă simt bine, sper ca această perioadă să treacă cât mai repede și din decembrie să-mi reiau activitatea. Poate am pus un kilogram, dar nu e o problemă. Am avut o perioadă de repaus total, acum încep să reintru în treabă. Îmi e dor de fotbal.
Din sufragerie, fotbalul e ușor, dar îmi doresc să revin cât mai repede pe teren. Am mai făcut controale, iar din cantonamentul din Spania voi reveni (n.r. - în pauza din iarnă)”, a spus George Țucudean pentru Gazetă.
Aleksandr Kokorin a semnat cu Zenit la o zi după eliberarea din închisoare
Aleksandr Kokorin şi-a găsit echipă la o zi de la ieşirea din închisoare. Fotbalistul de 28 de ani a fost eliberat şi a semnat din nou cu Zenit St. Petersburg, club care pregătise din timp această mutare. Gruparea rusă depusese la ligă, înainte ca perioada de transferuri să se încheie, un contract pe numele jucătorului valabil până la finalul sezonului.
Oficialii lui Zenit au dezvăluit că revenirea lui Kokorin are şi acceptul antrenorului Serghei Semak, care l-a sprijinit pe jucător şi i-a ajutat familia în această perioadă.
Etichete: cfr cluj , dan petrescu , george tucudean , tucudean , aleksandr kokorin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...