Video Exclusiv Schimbul de mesaje cu MM Stoica! Nistor a dezvăluit cât de aproape a fost de FCSB
29.12.2018, 09:07Dan Nistor (30 de ani) a intrat mai repede în vacanță, după ce s-a accidentat în derby-ul Dinamo - FCSB, scor 1-1, astfel că a putut fi prezent în studioul emisiunii ”Digi Sport Special”, chiar în dimineața ultimei partide a roș-albilor din 2018, de la Giurgiu, contra Astrei, acolo unde au fost spulberați cu 4-1, meci jucat joi, 20 decembrie. Mijlocașul ”câinilor”, care și-a povestit cu lux de amănunte istoria intrării sale în fotbal, și care a spus unde și-ar dori să joace după ce va termina contractul cu roș-albii, a dezvăluit și care a fost adevăratul moment când putea ajunge la FCSB.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
”Mirel Rădoi m-a vrut la Steaua! S-a întâmplat când eram la Târgu-Jiu, la Pandurii. M-a dorit foarte mult, dar din păcate el a plecat de la Steaua și nu s-a mai făcut mutarea!”, a dezvăluit Nistor, în EXCLUSIVITATE la Digi Sport. Actualul mijlocaș al celor de la Dinamo a spus că atunci ar fi dat curs ofertei. ”M-aș fi dus atunci, dar a rămas doar la stadiul de discuții.”
Nistor a fost unul dintre fotbaliștii care a reprezentat mereu o țintă pentru roș-albaștri. Fotbalistul a dezvăluit, în premieră, și un alt moment care l-ar fi putut propulsa la actuala vicecampioană a Ligii 1. ”A mai fost și alt moment când era să ajung la Steaua, înainte de a pleca la Evian, în Franța. Domnul MM Stoica mi-a dat un mesaj într-o zi, în timp ce eram cu soția la film. M-a întrebat, ’ce faci?’ I-am răspuns, ’sunt cu soția la film’. ’Cine ești’, am întrebat eu. ’Sunt MM Stoica’, mi-a scris. ’Sună-mă când termini!’. După film am vorbit cu el, m-a întrebat dacă vreau să vin acolo”, a spus Nistor, după care a completat: ”Nu știu dacă-și mai aduce aminte”.
Dan Nistor nu mai este atras de FCSB: ”Unchiul meu i-a construit casa lui Cătălin Hîldan!”
Între timp, Dan Nistor nu numai că a ajuns la Dinamo, dar a și devenit un jucător exponențial pentru gruparea din ”Ștefan cel Mare”. Internaționalul român a dezmințit că ar fi negociat acum cu cei de la FCSB și că nu s-a pus niciodată problema să se ducă acolo.
”Vă voi mai spune ceva în premieră. Unchiul meu, fratele tatei, i-a construit casa lui Cătălin Hîldan. Nu am mai spus asta până acum. Poate că și asta face parte din destinul meu. E clar că de acum înainte nu voi merge la Steaua, niciodată! Chiar dacă va fi acea ofertă de care s-a spus, de un milion de euro, plătită în trei ani, tot nu mă duc. Chiar dacă nu sunt crescut de Dinamo, dar nici nu aveam cum din moment ce n-am făcut junioratul (n.r. - râde), voi fi trup și suflet pentru Dinamo. Și, dacă nu voi mai prinde niciun contract afară, mi-ar plăcea să-mi închei cariera la Dinamo”, a mai spus Dan Nistor, la Digi Sport.
”Îl iau, ca să nu-l transfere Dinamo!”. Aroganța lui Gigi Becali, după ce ”a primit interzis” la Dan Nistor
Gigi Becali (60 de ani) și l-a dorit foarte mult în această vară pe Dan Nistor (30 de ani) de la Dinamo. Deși, la un moment dat, se părea că transferul se va realiza, mai ales că și jucătorul își dorea, până la urmă oficialii roș-albilor au reușit să împiedice tranzacția. Latifundiarul din Pipera s-a simțit frustrat, astfel că a dorit să se ”răzbune”. Așa că l-a transferat la FCSB pe Hristo Zlatinski (33 de ani), mijlocaș care a fost foarte aproape de a semna cu gruparea din ”Ștefan cel Mare”.
MM Stoica (53 de ani), directorul sportiv al roș-albaștrilor, a dezvăluit totul, zilele trecute, când a fost prezent în studioul emisiunii ”Fotbal Club”, de la Digi Sport. ”Gigi aduce ce jucători vrea la Steaua. Așa a fost și cu Zlatinski. Mi-a spus, băi, îl iau ca să nu-l transfere Dinamo! Țineți mine, era chestia aia cu Dan Nistor. Mi-a spus, nu vreau să-l ia Dinamo! Poftim, l-am luat pe Zlatinki, mi-a spus Gigi. L-am întrebat cu ce crede că ne poate ajuta”, a povestit MM Stoica, la Digi Sport.
Oficialul vicecampioanei a lăsat clar de înțeles că s-a știut din start că mijlocașul bulgar nu va ajuta mult echipa. ”Ce te interesează pe tine dacă Zlatinski n-o să te ajute? Îi dai tu salariul lui Zlatinski? Nu, Gigi, eu de la tine iau salariul. Și așa s-a făcut transferul”, a dezvăluit MM Stoica, la Digi Sport.
Etichete: mm stoica , gigi becali , mirel radoi , dan nistor , hristo zlatinski , transferuri fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...