Damjan Djokovic, întrebat direct: ”L-ai sfătuit pe Compagno să vină la Rapid?” Replica savuroasă a croatului
articol scris de Digi Sport02.02.2024, 17:52
Damjan Djokovic (33 de ani) a luat parte la conferința de presă premergătoare partidei Rapid – Oțelul, meci programat sâmbătă, de la 20:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
- Abonații RCS-RDS pot urmări partida și pe site-ul digisport.ro sau în aplicația Digi Sport, disponibilă în App Store și Google Play.
Damjan Djokovic nu l-a sfătuit pe Andrea Compagno să semneze cu Rapid
Croatul a fost pus într-o situație dificilă la conferința de presă, atunci când a fost întrebat despre situația lui Andrea Compagno, fostul său coechipier de la FCSB, intrat în dizgrația lui Gigi Becali.
”Cum vezi situația lui Compagno, pentru că și el trece prin ce ai trecut tu acum o lună? Ai mai vorbit cu el în această perioadă?”, a fost întrebarea reporterului pentru Damjan Djokovic.
Răspunsul croatului nu s-a lăsat mult timp așteptat. Djokovic a vorbit la superlativ despre atacantul italian și a mărturisit că îi dorește acestuia ca situația sa să se rezolve cât mai curând.
Totodată, Djokovic a fost întrebat dacă l-a sfătuit pe Compagno să se transfere la Rapid, iar croatul a dat o replică savuroasă.
”Ce să zic, Compagno este un băiat cu un caracter fantastic. Are situația lui particulară și sper că va ieși cum vrea el, dacă se poate acest lucru. (n.r.: Nu l-ai sfătuit să vină și el la Rapid?) Nu am vorbit despre acest subiect, dar îți place să arunci bombe (n.r. zâmbește)”, a spus Damjan Djokovic la conferința de presă.
Gigi Becali nu îl mai vrea pe Andrea Compagno la FCSB
Gigi Becali a anunțat că o echipă din Grecia se află acum în pole-position pentru transferul lui Andrea Compagno, care s-ar face pentru 450.000 de euro.
”Când să mai apară? Nu are rost să vorbim despre Compagno, e un jucător care valorează mult, dar eu am renunțat la el. Pentru Compagno am dat o hârtie de 450.000 de euro în Grecia, e o echipă mare, zic ei. Compagno nu mă mai interesează. Pleacă, nu pleacă, nu mă interesează.
Cel mai cuminte om. Nu am avut jucător așa cuminte ca el, și cum se antrenează și tot. Fiecare om are cât creier are, eu am creierul pe cel mai mic și n-am știut să-l țin pe Compagno. Dacă nu am atât de mult creier, am făcut ce trebuia să fac și m-am dus la 11 puncte și la 16 puncte”, a spus Gigi Becali, la Liga Digisport.
Etichete: rapid , transfer , damjan djokovic , fcsb , andrea compagno
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...